19.07.2010
Iluzie. Vis spulberat. Dragoste marturisita, dar niciodata aratata. Departare, inlantuire, sentimente confuze, decizii pripite. Amalgam de fericire si durere. Amestec de ras puternic, din tot sufletul, si lacrimi sarate, ingeminate in barbie.
Iluzia unui viitor frumos, urmat dupa un prezent infierbantat, cu marturisiri dulci si dorinte impartasite. Iluzia existentei unui trai fara grija, curat, luminos, pur ca si lumina unei lumanari, ca o boaba de roua pe o petala suava de trandafir, ca o lacrima inocenta cazuta dintr-un ochi de un verde crud. Poate mult prea crud. Poate mult prea verde. Poate mult prea albastru. Poate mult prea caprui. Poate mult prea adanc si mult prea ascuns.
O dragoste imensa ce coplesete totul, ce arde de pasiune si de dorinta, ce parjoleste totul in urma, ce distruge parca tot ce atinge. Stiam ca dragostea nu distruge. Stiam ca o iubire pura si curata inseamna un camin, o familie, copii, bucuria de a fi in doi. Si mai stiam ca ea distruge doar daca este falsa, cu interese ascunse, cu minciuni, ascunzisuri si lucruri nerostite.
O dragoste nearatata in fapte, nesimtita in mangaieri, nerostita in cuvinte, nearatata prin nopti fierbinti de pasiune si sentimente calde. O dragoste nematerializata intr-o imbratisare care ar putea spune totul.
Amalgam de fericire pentru cuvintele seci spuse totusi. Dar cata durere si lacrimi ascunde aceasta lipsa de continut. Aceasta sterilitate. Cata lacrima se aduna in aceasta tacere, in aceasta liniste, in aceasta cortina lasata sa cada grea peste sufletele noastre.
Indepartare. Insingurare. O auto-convingere ca, poate, asa va fi mai bine. Ca, poate, lacrimile se vor usca intr-un final si, intrebarile ramase fara raspuns, vor dispare, asemeni unor cuvinte scrise pe o foaie de hartie cu cerneala simpatica.
Durere. Deznadejde. Deziluzie. Vise frumoase, uitate in clepsidra timpului, inchistate intr-un cocon de auto-ingradire, de auto-pedepsire, de auto-flagelare. O suferinta auto-impusa, o durere ce vrea sa iasa tipand afara din suflet, dar care ramane acolo, inabusita in lacrimi, gesturi nefacute si cuvinte nerostite.
O gara poate pustie, un peron trist, un tren ce te duce catre o destinatie atat de draga si de familiara, dar, care, dintr-o data, a devenit rece si goala. Pentru ca ai ales sa te desparti de ea. Ai ales sa stai departe, sa nu-i tulburi viata, linistea, bucuria, sufletul. Dar ea te va astepta, va sta cuminte, va pune doar cate o floare alba de cires pe banca pustie de pe peronul trist si gol al garii sufletului tau.
duminică, 1 august 2010
18.07.2010
“Te iubesc!”, sopti ea abia auzit. “Si eu te iubesc!” se auzi imperceptibil de dupa monitorul ce lumina vesel. “Ti-a fost dor de mine?” “Da.” “De ce nu m-ai sunat?” “Pentru ca nu vroiam sa crezi ca dragostea mea e atat de puternica.” “Pentru ca nu vroiam sa te sperii de sentimentele mele si sa fugi, sa te ascunzi, sa te afunzi intr-un con de umbra si sa nu mai iesi de acolo.” “Pentru ca ai pierdut de nenumarate ori si nu mai vreau sa crezi ca poti pierde din nou”…
Ti-am simtit, ca prin vis, mana care imi mangaia parul. Ti-am simtit, ca prin vis, buzele fierbinti si pline cum ma ard in saruturi nebune. Ti-am simtit degetele cum fac miscari atat de erotice pe bratul si pe umarul meu. Ti-am simtit, ca prin vis, parfumul pielii, mirosul tau tanar si puternic.
Am dorit atingerea ta si am dorit ca, acele cuvinte spuse la telefon, sa ma faca sa uit si sa iert. Am dorit sa pot cuprinde intensitatea visului si, cu palmele amandoua, sa-l desfac usor si sa-l ating, sa-l cuprind, apoi sa-l traiesc, sa-l ador, sa-l simt, sa-l uit, sa-l cuprind, sa-l reinvii.
Te-am dorit de mii si mii de ori, te-am asteptat de mii si mii de ori, te-am strigat de mii si mii de ori, te-am cautat, te-am visat, te-am avut langa mine si te-am pierdut. Cand credeam ca te-am gasit si te voi avea langa mine toata viata, ai disparut, ciudat, fara un cuvant, fara o explicatie, fara sa spui nimic si fara sa te pot scoate din monotonia in care te afundai.
Am incercat sa te inteleg, am incercat sa vad partea plina a paharului, dar, din cauza lacrimilor, nu am vazut ca acel pahar era spart, ca acel pahar nu mai continea de mult ceea ce banuiam, pentru ca o fisura invizibila stricase sticla.
Mi-e dor acuma de tine, mi-e dor de ochii tai, mi-e dor de mainile tale, mi-e dor de vocea ta. Dar ai ales o tacere care doare atat de tare, care sfasie si rupe pana la sange.
Retraiesc din aminitiri. Amintiri furate, amintiri uitate, amintiri pierdute in negura timpului. Si doare totul. Doare infiorator. Pentru ca am avut un vis. Un vis care s-a frant atunci cand ai plecat. Un vis frumos, plin de iubire si intelegere, plin de putere si de speranta, plin de atatea dorinte ascunse si neimplinite.
Vroiam doar un camin cu tine, o familie, un copil. Vroiam sa am grija de tine, asa cum si tu ai fi avut grija de mine. Poate am gresit, poate nu am inteles, poate tu nu ai stiut sa-mi explici.
Iubirea nu poate insa niciodata sa distruga, dragul meu. Iubirea inseamna implinire, o viata in doi, un camin, o familie, un copil, o bataie cu perne, un sarut furat, o implinire. Ea nu distruge…poate doar arde de dorinta…
“Te iubesc!”, sopti ea abia auzit. “Si eu te iubesc!” se auzi imperceptibil de dupa monitorul ce lumina vesel. “Ti-a fost dor de mine?” “Da.” “De ce nu m-ai sunat?” “Pentru ca nu vroiam sa crezi ca dragostea mea e atat de puternica.” “Pentru ca nu vroiam sa te sperii de sentimentele mele si sa fugi, sa te ascunzi, sa te afunzi intr-un con de umbra si sa nu mai iesi de acolo.” “Pentru ca ai pierdut de nenumarate ori si nu mai vreau sa crezi ca poti pierde din nou”…
Ti-am simtit, ca prin vis, mana care imi mangaia parul. Ti-am simtit, ca prin vis, buzele fierbinti si pline cum ma ard in saruturi nebune. Ti-am simtit degetele cum fac miscari atat de erotice pe bratul si pe umarul meu. Ti-am simtit, ca prin vis, parfumul pielii, mirosul tau tanar si puternic.
Am dorit atingerea ta si am dorit ca, acele cuvinte spuse la telefon, sa ma faca sa uit si sa iert. Am dorit sa pot cuprinde intensitatea visului si, cu palmele amandoua, sa-l desfac usor si sa-l ating, sa-l cuprind, apoi sa-l traiesc, sa-l ador, sa-l simt, sa-l uit, sa-l cuprind, sa-l reinvii.
Te-am dorit de mii si mii de ori, te-am asteptat de mii si mii de ori, te-am strigat de mii si mii de ori, te-am cautat, te-am visat, te-am avut langa mine si te-am pierdut. Cand credeam ca te-am gasit si te voi avea langa mine toata viata, ai disparut, ciudat, fara un cuvant, fara o explicatie, fara sa spui nimic si fara sa te pot scoate din monotonia in care te afundai.
Am incercat sa te inteleg, am incercat sa vad partea plina a paharului, dar, din cauza lacrimilor, nu am vazut ca acel pahar era spart, ca acel pahar nu mai continea de mult ceea ce banuiam, pentru ca o fisura invizibila stricase sticla.
Mi-e dor acuma de tine, mi-e dor de ochii tai, mi-e dor de mainile tale, mi-e dor de vocea ta. Dar ai ales o tacere care doare atat de tare, care sfasie si rupe pana la sange.
Retraiesc din aminitiri. Amintiri furate, amintiri uitate, amintiri pierdute in negura timpului. Si doare totul. Doare infiorator. Pentru ca am avut un vis. Un vis care s-a frant atunci cand ai plecat. Un vis frumos, plin de iubire si intelegere, plin de putere si de speranta, plin de atatea dorinte ascunse si neimplinite.
Vroiam doar un camin cu tine, o familie, un copil. Vroiam sa am grija de tine, asa cum si tu ai fi avut grija de mine. Poate am gresit, poate nu am inteles, poate tu nu ai stiut sa-mi explici.
Iubirea nu poate insa niciodata sa distruga, dragul meu. Iubirea inseamna implinire, o viata in doi, un camin, o familie, un copil, o bataie cu perne, un sarut furat, o implinire. Ea nu distruge…poate doar arde de dorinta…
08.07.2010
Fumul de tigara se ridica si facea rotocoale ciudate in aer, de fapt niste arabescuri. Tigara uitata in scrumiera ardea incet, mocnit, topind, putin cate putin, in jarul ei, tutunul aromat.
Noaptea se lasa incet peste orasul care se pregatea de o noua perioada de odihna. Ce ciudat se aude taraitul greierilor. E ciudat ca o insecta atat de mica face un zgomot atat de intens, de puternic, de clar.
O alarma auto s-a pornit in departare, afectand, oarecum, linistea noptii. Un intuneric ce incepe sa fie ca de smoala se lasa peste stradutele laturalnice dintre blocuri. Pasarile adormite cu cioculetul intre pene umplu ramurelele copacilor de sub geamul meu.
Tigara uitata in scrumiera isi lumineaza brusc jarul si, dintre buzele ce au tinut-o captive, un val de fum, cenusiu-albicios, iese o data cu aerul din plamani. Un gust de menta racoreste gatul, provocand senzatii stranii, uitate parca in decurs de o jumatate de ora de la cealalta tigara.
O mana neobosita asterne, in singuratatea serii, randuri de cuvinte ciudate, care par, parca, o litanie. O tanguire. Un planset surd, amestecat cu lacrimi inchistate si suferinte ascunse. Un suflet ratacitor isi cauta libertatea in aceasta lume nebuna, ocupata, zbuciumata, trista, absurda, stinghera, de nepatruns.
O inima bate uitata pe un raft dintr-o carcasa de muschi, tendoane si sange. O inima inecata in tristete, singuratate, uitare, disperare, durere, deziluzie. O inima parasita, dar care se incapataneaza sa bata, ca un ceas cu nisip, ticaind la fiecare graunte care curge incet.
O lacrima sarata aluneca pe obrazul uscat adunand in ea amarul unei vieti furate, trecute, visate si neimplinite. Un oftat prelung ar vrea sa usureze sufletul de povara unor dorinte neimplinite, nemarturisite, nerostite.
Un telefon care suna, si iar suna, si iar suna.
O melodie repetata la nesfarsit, un refren invatat pe de rost, pus incontinuu pe “repeat”, intr-un ceas tarziu de seara, de tristete, de singuratate.
O alta tigara luata din pachetul abia inceput, dar pe jumatate gol déjà, umple spatiul si timpul de arabescuri ciudate si miros ametitor de menta. Telefonul ramane acum mut, mobila fara voce a prezentului.
Un alt oftat prelung urca, inecat de laxcrimi, din strafundurile albastre ale unui suflet uitat, parasit, abandonat, pierdut.
Prea multa suferinta. Prea multa tristete. Prea multa durere. Sufletul ar vrea sa se elibereze. Sa se inalte impreuna cu puful papadiilor acum pocnite. Inima s-ar opri din dansul nebun si totul ar fi liniste. Atat de multa liniste.
O tigara uitata in scrumiera isi lasa fumul alburiu sa se ridice in arabescuri incalcite…
Fumul de tigara se ridica si facea rotocoale ciudate in aer, de fapt niste arabescuri. Tigara uitata in scrumiera ardea incet, mocnit, topind, putin cate putin, in jarul ei, tutunul aromat.
Noaptea se lasa incet peste orasul care se pregatea de o noua perioada de odihna. Ce ciudat se aude taraitul greierilor. E ciudat ca o insecta atat de mica face un zgomot atat de intens, de puternic, de clar.
O alarma auto s-a pornit in departare, afectand, oarecum, linistea noptii. Un intuneric ce incepe sa fie ca de smoala se lasa peste stradutele laturalnice dintre blocuri. Pasarile adormite cu cioculetul intre pene umplu ramurelele copacilor de sub geamul meu.
Tigara uitata in scrumiera isi lumineaza brusc jarul si, dintre buzele ce au tinut-o captive, un val de fum, cenusiu-albicios, iese o data cu aerul din plamani. Un gust de menta racoreste gatul, provocand senzatii stranii, uitate parca in decurs de o jumatate de ora de la cealalta tigara.
O mana neobosita asterne, in singuratatea serii, randuri de cuvinte ciudate, care par, parca, o litanie. O tanguire. Un planset surd, amestecat cu lacrimi inchistate si suferinte ascunse. Un suflet ratacitor isi cauta libertatea in aceasta lume nebuna, ocupata, zbuciumata, trista, absurda, stinghera, de nepatruns.
O inima bate uitata pe un raft dintr-o carcasa de muschi, tendoane si sange. O inima inecata in tristete, singuratate, uitare, disperare, durere, deziluzie. O inima parasita, dar care se incapataneaza sa bata, ca un ceas cu nisip, ticaind la fiecare graunte care curge incet.
O lacrima sarata aluneca pe obrazul uscat adunand in ea amarul unei vieti furate, trecute, visate si neimplinite. Un oftat prelung ar vrea sa usureze sufletul de povara unor dorinte neimplinite, nemarturisite, nerostite.
Un telefon care suna, si iar suna, si iar suna.
O melodie repetata la nesfarsit, un refren invatat pe de rost, pus incontinuu pe “repeat”, intr-un ceas tarziu de seara, de tristete, de singuratate.
O alta tigara luata din pachetul abia inceput, dar pe jumatate gol déjà, umple spatiul si timpul de arabescuri ciudate si miros ametitor de menta. Telefonul ramane acum mut, mobila fara voce a prezentului.
Un alt oftat prelung urca, inecat de laxcrimi, din strafundurile albastre ale unui suflet uitat, parasit, abandonat, pierdut.
Prea multa suferinta. Prea multa tristete. Prea multa durere. Sufletul ar vrea sa se elibereze. Sa se inalte impreuna cu puful papadiilor acum pocnite. Inima s-ar opri din dansul nebun si totul ar fi liniste. Atat de multa liniste.
O tigara uitata in scrumiera isi lasa fumul alburiu sa se ridice in arabescuri incalcite…
22.06.2010
Azi nu, te rog eu nu! Maine poate facem cum vrei tu! Dar azi nu! Nu am chef azi…vorba lui Chirila.
Nu am chef sa fac mancare. Nu am chef sa spal rufe. Nu am chef sa sterg praful. Nu am chef nici macar sa-mi beau cafeaua. Nu am chef nici macar sa ma ridic din pat. Nu am chef nici macar de haine. Vreau sa le las aruncate acolo pe jos. Vreau doar sa fac un dus. Apa sa curga pe mine. Linistitor. Si, poate, erotic.
Azi vreau sa ma cuibaresc la pieptul tau si sa ma tii in brate. Sa nu ma mai ridic de acolo. Sa fiu goala, nuda, libera. Si tu sa fii la fel. Azi vreau sa te privesc. Sa ma afund in ochii tai. Si sa ma pierd in ei. Te iubesc, iubirea mea! Vreau sa te privesc, sa te ating. Sa te redescopar, iar si iar. Sa-mi aimtesc de ziua in care tu mi-ai pieptanat parul lung si mi l-ai impletit in codite, intr-o lumina calda de vara.
Azi te vreau numai pentru mine. Sa uitam de ore, sa uitam de mancare, sa uitam de noi. Sa stam doar si sa ne atingem. Delicat. Sa ne redescoperim. Televizorul sa ramane mut, radioul sa taca, sa-ti aud doar respiratia. Si bataile inimii. Si sa ne privim in tacere. Sa ne exploram mintile. Gandurile. Sentimentele.
Dar astazi nu, te rog eu nu! Nu-mi adu aminte ca am o cratita nespalata si nici ca nu am sters praful de pe mobila saptamana asta. Nu vreau sa aud nici de aspiratorul care zace in cutie, nici de aburii care ies din oalele de mancare de pe aragaz. Azi vreau sa mancam in pat. Daaaa! Nutella cu paine proaspata. Si musai niste capsuni. Reci, din frigider.
Vreau sa stam goi in pat, unul langa altul, sau fata in fata si sa mancam cu degetul ciocolata din borcan. Sa ne lingem erotic degetele si sa ne umplem de dorinta. Sa-mi scapi ciocolata, ca din intamplare, pe sani si sa o culegi delicat cu buzele. Sa fac inimioare umede cu capsuna muscata pe pieptul tau.
Dar azi nu, te rog eu nu! Nu-mi adu aminte de rufele din masina, de paianjenul aparut in coltul camerei si nici de pasta de dinti sarita pe oglinda de la baie.
Azi vreau sa fie ziua noastra erotica, senzuala, romantica. Azi vreau sa ne auzim vocile ragusite spunand “te iubesc”. Azi vreau sa zacem in pat si sa ne iubim ca-n prima zi. Azi vreau sa fim doar noi doi. Numai noi. Goi, dulci, lipiciosi, transpirati si plini de iubire.
Ce zici, iubirea mea, putem face azi asta???
Azi nu, te rog eu nu! Maine poate facem cum vrei tu! Dar azi nu! Nu am chef azi…vorba lui Chirila.
Nu am chef sa fac mancare. Nu am chef sa spal rufe. Nu am chef sa sterg praful. Nu am chef nici macar sa-mi beau cafeaua. Nu am chef nici macar sa ma ridic din pat. Nu am chef nici macar de haine. Vreau sa le las aruncate acolo pe jos. Vreau doar sa fac un dus. Apa sa curga pe mine. Linistitor. Si, poate, erotic.
Azi vreau sa ma cuibaresc la pieptul tau si sa ma tii in brate. Sa nu ma mai ridic de acolo. Sa fiu goala, nuda, libera. Si tu sa fii la fel. Azi vreau sa te privesc. Sa ma afund in ochii tai. Si sa ma pierd in ei. Te iubesc, iubirea mea! Vreau sa te privesc, sa te ating. Sa te redescopar, iar si iar. Sa-mi aimtesc de ziua in care tu mi-ai pieptanat parul lung si mi l-ai impletit in codite, intr-o lumina calda de vara.
Azi te vreau numai pentru mine. Sa uitam de ore, sa uitam de mancare, sa uitam de noi. Sa stam doar si sa ne atingem. Delicat. Sa ne redescoperim. Televizorul sa ramane mut, radioul sa taca, sa-ti aud doar respiratia. Si bataile inimii. Si sa ne privim in tacere. Sa ne exploram mintile. Gandurile. Sentimentele.
Dar astazi nu, te rog eu nu! Nu-mi adu aminte ca am o cratita nespalata si nici ca nu am sters praful de pe mobila saptamana asta. Nu vreau sa aud nici de aspiratorul care zace in cutie, nici de aburii care ies din oalele de mancare de pe aragaz. Azi vreau sa mancam in pat. Daaaa! Nutella cu paine proaspata. Si musai niste capsuni. Reci, din frigider.
Vreau sa stam goi in pat, unul langa altul, sau fata in fata si sa mancam cu degetul ciocolata din borcan. Sa ne lingem erotic degetele si sa ne umplem de dorinta. Sa-mi scapi ciocolata, ca din intamplare, pe sani si sa o culegi delicat cu buzele. Sa fac inimioare umede cu capsuna muscata pe pieptul tau.
Dar azi nu, te rog eu nu! Nu-mi adu aminte de rufele din masina, de paianjenul aparut in coltul camerei si nici de pasta de dinti sarita pe oglinda de la baie.
Azi vreau sa fie ziua noastra erotica, senzuala, romantica. Azi vreau sa ne auzim vocile ragusite spunand “te iubesc”. Azi vreau sa zacem in pat si sa ne iubim ca-n prima zi. Azi vreau sa fim doar noi doi. Numai noi. Goi, dulci, lipiciosi, transpirati si plini de iubire.
Ce zici, iubirea mea, putem face azi asta???
22.06.2010
Azi nu, te rog eu nu! Maine poate facem cum vrei tu! Dar azi nu! Nu am chef azi…vorba lui Chirila.
Nu am chef sa fac mancare. Nu am chef sa spal rufe. Nu am chef sa sterg praful. Nu am chef nici macar sa-mi beau cafeaua. Nu am chef nici macar sa ma ridic din pat. Nu am chef nici macar de haine. Vreau sa le las aruncate acolo pe jos. Vreau doar sa fac un dus. Apa sa curga pe mine. Linistitor. Si, poate, erotic.
Azi vreau sa ma cuibaresc la pieptul tau si sa ma tii in brate. Sa nu ma mai ridic de acolo. Sa fiu goala, nuda, libera. Si tu sa fii la fel. Azi vreau sa te privesc. Sa ma afund in ochii tai. Si sa ma pierd in ei. Te iubesc, iubirea mea! Vreau sa te privesc, sa te ating. Sa te redescopar, iar si iar. Sa-mi aimtesc de ziua in care tu mi-ai pieptanat parul lung si mi l-ai impletit in codite, intr-o lumina calda de vara.
Azi te vreau numai pentru mine. Sa uitam de ore, sa uitam de mancare, sa uitam de noi. Sa stam doar si sa ne atingem. Delicat. Sa ne redescoperim. Televizorul sa ramane mut, radioul sa taca, sa-ti aud doar respiratia. Si bataile inimii. Si sa ne privim in tacere. Sa ne exploram mintile. Gandurile. Sentimentele.
Dar astazi nu, te rog eu nu! Nu-mi adu aminte ca am o cratita nespalata si nici ca nu am sters praful de pe mobila saptamana asta. Nu vreau sa aud nici de aspiratorul care zace in cutie, nici de aburii care ies din oalele de mancare de pe aragaz. Azi vreau sa mancam in pat. Daaaa! Nutella cu paine proaspata. Si musai niste capsuni. Reci, din frigider.
Vreau sa stam goi in pat, unul langa altul, sau fata in fata si sa mancam cu degetul ciocolata din borcan. Sa ne lingem erotic degetele si sa ne umplem de dorinta. Sa-mi scapi ciocolata, ca din intamplare, pe sani si sa o culegi delicat cu buzele. Sa fac inimioare umede cu capsuna muscata pe pieptul tau.
Dar azi nu, te rog eu nu! Nu-mi adu aminte de rufele din masina, de paianjenul aparut in coltul camerei si nici de pasta de dinti sarita pe oglinda de la baie.
Azi vreau sa fie ziua noastra erotica, senzuala, romantica. Azi vreau sa ne auzim vocile ragusite spunand “te iubesc”. Azi vreau sa zacem in pat si sa ne iubim ca-n prima zi. Azi vreau sa fim doar noi doi. Numai noi. Goi, dulci, lipiciosi, transpirati si plini de iubire.
Ce zici, iubirea mea, putem face azi asta???
Azi nu, te rog eu nu! Maine poate facem cum vrei tu! Dar azi nu! Nu am chef azi…vorba lui Chirila.
Nu am chef sa fac mancare. Nu am chef sa spal rufe. Nu am chef sa sterg praful. Nu am chef nici macar sa-mi beau cafeaua. Nu am chef nici macar sa ma ridic din pat. Nu am chef nici macar de haine. Vreau sa le las aruncate acolo pe jos. Vreau doar sa fac un dus. Apa sa curga pe mine. Linistitor. Si, poate, erotic.
Azi vreau sa ma cuibaresc la pieptul tau si sa ma tii in brate. Sa nu ma mai ridic de acolo. Sa fiu goala, nuda, libera. Si tu sa fii la fel. Azi vreau sa te privesc. Sa ma afund in ochii tai. Si sa ma pierd in ei. Te iubesc, iubirea mea! Vreau sa te privesc, sa te ating. Sa te redescopar, iar si iar. Sa-mi aimtesc de ziua in care tu mi-ai pieptanat parul lung si mi l-ai impletit in codite, intr-o lumina calda de vara.
Azi te vreau numai pentru mine. Sa uitam de ore, sa uitam de mancare, sa uitam de noi. Sa stam doar si sa ne atingem. Delicat. Sa ne redescoperim. Televizorul sa ramane mut, radioul sa taca, sa-ti aud doar respiratia. Si bataile inimii. Si sa ne privim in tacere. Sa ne exploram mintile. Gandurile. Sentimentele.
Dar astazi nu, te rog eu nu! Nu-mi adu aminte ca am o cratita nespalata si nici ca nu am sters praful de pe mobila saptamana asta. Nu vreau sa aud nici de aspiratorul care zace in cutie, nici de aburii care ies din oalele de mancare de pe aragaz. Azi vreau sa mancam in pat. Daaaa! Nutella cu paine proaspata. Si musai niste capsuni. Reci, din frigider.
Vreau sa stam goi in pat, unul langa altul, sau fata in fata si sa mancam cu degetul ciocolata din borcan. Sa ne lingem erotic degetele si sa ne umplem de dorinta. Sa-mi scapi ciocolata, ca din intamplare, pe sani si sa o culegi delicat cu buzele. Sa fac inimioare umede cu capsuna muscata pe pieptul tau.
Dar azi nu, te rog eu nu! Nu-mi adu aminte de rufele din masina, de paianjenul aparut in coltul camerei si nici de pasta de dinti sarita pe oglinda de la baie.
Azi vreau sa fie ziua noastra erotica, senzuala, romantica. Azi vreau sa ne auzim vocile ragusite spunand “te iubesc”. Azi vreau sa zacem in pat si sa ne iubim ca-n prima zi. Azi vreau sa fim doar noi doi. Numai noi. Goi, dulci, lipiciosi, transpirati si plini de iubire.
Ce zici, iubirea mea, putem face azi asta???
21.06.2010
Apa si foc. Alb si negru. Bine si rau. Yin si yang. masculin si feminin. Dragoste si ura. In fiecare lucru de pe acest pamant, amandoua notiunile exista. Cate un pic din fiecare. Sau se poate ajunge la una dintre extreme.
Toate culorile puse pe un disc care se invarte apoi, vor da culoarea alba. Dar daca amesteci toate culorile, iese negru.
Focul se naste din arderea lemnului uscat. Lemn care provine dintr-un arbore ce, odata, a avut nevoie de apa ca sa creasca.
Raul apare atunci cand, din diverse cauze, binele este invins sau dat la o parte. Raul infloreste, cu un ras sarcastic atunci cand binele este facut in dorul lelii, din obligatie, din aiureala de a fi mai presus prin actele facute.
Yin imprima calitati masculine si asprime. Duritate, barbatie, virilitate, curaj, poate si o doza de nebunie. Yang aduce moliciunea catifelei, atingerea usoara a matasii si erotismul perfect al satinului.
Masculinul inseamna un palos ridicat la lupta. Masculin este riscul asumat, ascutimea mintii si perfectiunea muschilor. Femininul este doza de responsabilitate, intuitia, atentia, devotamentul, grija, rotunjimea, implinirea, certitudinea.
Dragostea este acea daruire neconditionata care ne umple sufletul de bucurie, e telefonul primit atunci cand nu te astepti, e visul si speranta unei bucurii implinite, e lacrima unui copil atunci cand primeste jucaria mult-dorita, e surasul unei femei care descopera sinceritatea si statornicia unui barbat, e implinirea ca om a unui barbat care-si priveste pruncul zambindu-i gangurind.
Dragostea e acel sentiment dulce, frumos, inaltator, care te face sa plutesti, sa uiti de rautatea lumii din jur, sa ierti si sa uiti. Dragostea e neconditionata, sunt sentimentele curate, fara impuritati, sensibile si atat de calde, care iti umplu toate camarile inimii, mintii si sufletului, creand un echilibru perfect care totusi te mentine la 1 m deasupra pamantului.
Dar ce pacat e ca uneori uitam de aceste sentimente. Ce pacat ca ne cufundam in grijile zilei de maine si uitam ce frumos este sa-i spui “te iubesc” sufletului tau pereche. Ce pacat ca aceasta viata sociala amara de pe aceste meleaguri neasemuit de frumoase te face sa ignori ce e in sufletul tau, ce iubesti, ce-ti doresti, ce speri, ce ai visat, ce ai cautat, ce ai gasit. Pacat ca cele doua suflete pereche trebuie sa duca o lupta chinuita cu sentimentele, cu trairile, cu binele, care se bate cap in cap cu realitatea crunta a zilelor noastre prezente.
Apa si foc. Alb si negru. Bine si rau. Yin si yang. masculin si feminin. Dragoste si ura. In fiecare lucru de pe acest pamant, amandoua notiunile exista. Cate un pic din fiecare. Sau se poate ajunge la una dintre extreme.
Toate culorile puse pe un disc care se invarte apoi, vor da culoarea alba. Dar daca amesteci toate culorile, iese negru.
Focul se naste din arderea lemnului uscat. Lemn care provine dintr-un arbore ce, odata, a avut nevoie de apa ca sa creasca.
Raul apare atunci cand, din diverse cauze, binele este invins sau dat la o parte. Raul infloreste, cu un ras sarcastic atunci cand binele este facut in dorul lelii, din obligatie, din aiureala de a fi mai presus prin actele facute.
Yin imprima calitati masculine si asprime. Duritate, barbatie, virilitate, curaj, poate si o doza de nebunie. Yang aduce moliciunea catifelei, atingerea usoara a matasii si erotismul perfect al satinului.
Masculinul inseamna un palos ridicat la lupta. Masculin este riscul asumat, ascutimea mintii si perfectiunea muschilor. Femininul este doza de responsabilitate, intuitia, atentia, devotamentul, grija, rotunjimea, implinirea, certitudinea.
Dragostea este acea daruire neconditionata care ne umple sufletul de bucurie, e telefonul primit atunci cand nu te astepti, e visul si speranta unei bucurii implinite, e lacrima unui copil atunci cand primeste jucaria mult-dorita, e surasul unei femei care descopera sinceritatea si statornicia unui barbat, e implinirea ca om a unui barbat care-si priveste pruncul zambindu-i gangurind.
Dragostea e acel sentiment dulce, frumos, inaltator, care te face sa plutesti, sa uiti de rautatea lumii din jur, sa ierti si sa uiti. Dragostea e neconditionata, sunt sentimentele curate, fara impuritati, sensibile si atat de calde, care iti umplu toate camarile inimii, mintii si sufletului, creand un echilibru perfect care totusi te mentine la 1 m deasupra pamantului.
Dar ce pacat e ca uneori uitam de aceste sentimente. Ce pacat ca ne cufundam in grijile zilei de maine si uitam ce frumos este sa-i spui “te iubesc” sufletului tau pereche. Ce pacat ca aceasta viata sociala amara de pe aceste meleaguri neasemuit de frumoase te face sa ignori ce e in sufletul tau, ce iubesti, ce-ti doresti, ce speri, ce ai visat, ce ai cautat, ce ai gasit. Pacat ca cele doua suflete pereche trebuie sa duca o lupta chinuita cu sentimentele, cu trairile, cu binele, care se bate cap in cap cu realitatea crunta a zilelor noastre prezente.
15.06.2010
Ma uit la Sedinta reunite a Parlamentului. Rad de ma doare burta. Cu lacrimi. Pentru ca mingea se arunca dintr-un teren in altul. Uite Motiunea, votati Motiunea, nu e Motiunea, jos Motiunea. Un ping-pong electoral, bazat pe un document realizat prin banala tehnica “copy-paste”. Scuzati cacofonia, dar se poarta la cel mai inalt nivel. In Parlamentul Romaniei.
Uau. Asta mai lipsea acuma. Pe caldura asta naucitoare, creierele unora s-au infierbantat prea tare si nu mai au lacat la gura. Presedintele proaspat al unui partid aflat la guvernarea Romaniei timp de 10 ani, acuza la greu. Acuza un alt partid ca masurile care se iau acuma sunt neconstitutionale.
Serios?
Unde era Constitutia cand in anii ’90 trebuiau ajustate toate pensiile? Unde era Constitutia in anii ’90 cand existau pensii de 5 lei? Si nu din aia grei…Unde era Constitutia cu drepturile egale pentru toti cetatenii in cazul mamelor cu gemeni sau cu tripleti, care nu primeau indemnizatie decat pentru unul singur?
Unde e Constitutia cand actori, cantareti si oameni valorosi ai tarii se sting intr-o locuinta mizera, chinuiti de boli, pentru ca pensia nu le recunoaste meritul de a fi ridicat tara in ochii lumii???
Citeam deunazi un articol despre nu stiu ce gimnasta sau atleta care inca nu si-a primit premiul din partea statului roman. Premiul pe care tara i-l da pentru medalia obtinuta. Mai citeam zilele trecute un articol despre un azil-spital de batrani, patronat de o Fundatie a unei Biserici Germane, si unde batranii – mamele, bunicile, tatii si bunicii nostrii primeau ca mancare ceai cu paine mucegaita si uscata.
In concluzie, tara arde si baba se piaptana. Dar se piaptana pe banii a sute de mii de pensionari si bugetari. Cica e vorba sa se dea afara 100.000 de bugetari. Care cine i-a angajat? Oare cine a aprobat marirea numarului de functionari din cadrul institutiilor bugetare? In unele locuri, din 10 angajati, doar 1 sau 2 lucreaza efectiv. Restul aplica deviza bine-impamantenita: “Dinescule, fa-te ca lucrezi!”.
Stau si ma intreb uneori de ce la fiecare ministru sunt “alocati” 5-6-10 consilieri? De ce? Pentru ce? La salariul pe care il ia, ministrul ar trebui sa-si faca treaba cu varf si indesat, pentru a-si merita banii dati din visteria tarii. Platiti tot de noi, pentru ca nepoata/sora/prietena/matusa/verisoara/amanta – si, in toate cazurile se aplica si varianta masculina, trebuie sa apuce si ei la ciolan.
La un ciolan care, in curand, il vom umfla noi, poporul, din salariile si pensiile noastre.
Halal tara! Halal guvernantii care ne conduc!
Ma uit la Sedinta reunite a Parlamentului. Rad de ma doare burta. Cu lacrimi. Pentru ca mingea se arunca dintr-un teren in altul. Uite Motiunea, votati Motiunea, nu e Motiunea, jos Motiunea. Un ping-pong electoral, bazat pe un document realizat prin banala tehnica “copy-paste”. Scuzati cacofonia, dar se poarta la cel mai inalt nivel. In Parlamentul Romaniei.
Uau. Asta mai lipsea acuma. Pe caldura asta naucitoare, creierele unora s-au infierbantat prea tare si nu mai au lacat la gura. Presedintele proaspat al unui partid aflat la guvernarea Romaniei timp de 10 ani, acuza la greu. Acuza un alt partid ca masurile care se iau acuma sunt neconstitutionale.
Serios?
Unde era Constitutia cand in anii ’90 trebuiau ajustate toate pensiile? Unde era Constitutia in anii ’90 cand existau pensii de 5 lei? Si nu din aia grei…Unde era Constitutia cu drepturile egale pentru toti cetatenii in cazul mamelor cu gemeni sau cu tripleti, care nu primeau indemnizatie decat pentru unul singur?
Unde e Constitutia cand actori, cantareti si oameni valorosi ai tarii se sting intr-o locuinta mizera, chinuiti de boli, pentru ca pensia nu le recunoaste meritul de a fi ridicat tara in ochii lumii???
Citeam deunazi un articol despre nu stiu ce gimnasta sau atleta care inca nu si-a primit premiul din partea statului roman. Premiul pe care tara i-l da pentru medalia obtinuta. Mai citeam zilele trecute un articol despre un azil-spital de batrani, patronat de o Fundatie a unei Biserici Germane, si unde batranii – mamele, bunicile, tatii si bunicii nostrii primeau ca mancare ceai cu paine mucegaita si uscata.
In concluzie, tara arde si baba se piaptana. Dar se piaptana pe banii a sute de mii de pensionari si bugetari. Cica e vorba sa se dea afara 100.000 de bugetari. Care cine i-a angajat? Oare cine a aprobat marirea numarului de functionari din cadrul institutiilor bugetare? In unele locuri, din 10 angajati, doar 1 sau 2 lucreaza efectiv. Restul aplica deviza bine-impamantenita: “Dinescule, fa-te ca lucrezi!”.
Stau si ma intreb uneori de ce la fiecare ministru sunt “alocati” 5-6-10 consilieri? De ce? Pentru ce? La salariul pe care il ia, ministrul ar trebui sa-si faca treaba cu varf si indesat, pentru a-si merita banii dati din visteria tarii. Platiti tot de noi, pentru ca nepoata/sora/prietena/matusa/verisoara/amanta – si, in toate cazurile se aplica si varianta masculina, trebuie sa apuce si ei la ciolan.
La un ciolan care, in curand, il vom umfla noi, poporul, din salariile si pensiile noastre.
Halal tara! Halal guvernantii care ne conduc!
07.06.2010
O replica arhicunoscuta a lui Tom Hanks in “Forrest Gump” era: “ My mamma always told me life is like a box of chocolates.” Eu vin si spun ca viata nu este ca o cutie de bomboane. Este ca un castron alb de faianta plin cu boabe de cirese si supercoapte. Mari. De iunie. Din-acelea pietroase. Visinii la culoare. Si, poate, altoite cu un fir de cires negru, de dulceata.
Daaa!!!
Dar nu mama mi-a zis asa. Asa zic eu. Cirese rotunde-rotunde, cu coaja care pocneste in dinti, cu sucul dulce-acrisor si cu aroma intensa. Nu stiu de ce si de cand, dar de cand ma stiu, imi plac ciresele. Odata am mancat un kil. Singura. Nu se pune ca la jumatatea de ora am dat la boboci tot ce am mancat.
Cirese rosii, rotunde si rosii. Ca sangele sanatos. Visinii chiar. He, he! Ca un castron de sange pregatit pentru un vampir. Vampir de cirese. Pfuu, ce-mi trece prin cap. Numai nazbatii. Acuma de exemplu a venit de afara un miros de chec. Uau. Chec cu cirese. Suna bine. Cirese cu vanilie. Oare daca pun si scortisoara in aluat ce-o sa fie?
Vineri mi-am luat capsuni. Mari si frumoase ca niste creste de cocos bine hraniti. Capsuni scrise. Frumoase, super-coapte. Initial am zis ca sunt din-acelea turcesti. Fara miros si fara gust. Dar cand am trecut pe langa taraba respectiva, parfumul fructelor mi s-a agatat de nas. Nici cand am ajuns acasa cu ele nu-mi venea sa cred ca sunt bune. Pana cand nu le-am gustat. Unele erau atat de parfumate, incat am crezut ca au fost injectate cu ceva.
Dar tot la cirese imi sta gandul. Cirese coapte, care pleznesc in dinti. Cirese mancate, poate, atunci cand sunt culese, direct din pom. Hi, hi, hi. Stai pe o craca cu picioarele atarnate in jos si tragi ramul cu poame coapte.
Mi-aduc aminte ca eram copila – pana in 10 ani – cand mama m-a luat cu ea, la tara, unde era cu serviciul. Si a venit ingerul silvic si ne-a dus cu sareta la livada de cirese. Am cules cirese din sareta. Apoi tot el ne-a dus la campul de stoloni de capsuni. Nu stiam ce fruct sa culeg mai intai.
Cirese si capsuni. Capsuni si cirese. Mi-am. Arome impletite cu gust dulce-acrisor. Ma gandesc oare ce cred oamenii din zonele tropicale despre aceste fructe. Normal ca cirese si capsunile sunt tot raritati, cum sunt la noi avocado, papaya, mango. Oare la ei ciresele, capsunile, piersicile si caisele sunt tot fructe “exotice”?
Nu stiu. Dar ii multumesc Celui de Sus ca sunt europeana si pot gusta din aceste fructe parfumate. Ca ma pot bucura de ele. Pacat ca numai o luna-doua pe an.
O replica arhicunoscuta a lui Tom Hanks in “Forrest Gump” era: “ My mamma always told me life is like a box of chocolates.” Eu vin si spun ca viata nu este ca o cutie de bomboane. Este ca un castron alb de faianta plin cu boabe de cirese si supercoapte. Mari. De iunie. Din-acelea pietroase. Visinii la culoare. Si, poate, altoite cu un fir de cires negru, de dulceata.
Daaa!!!
Dar nu mama mi-a zis asa. Asa zic eu. Cirese rotunde-rotunde, cu coaja care pocneste in dinti, cu sucul dulce-acrisor si cu aroma intensa. Nu stiu de ce si de cand, dar de cand ma stiu, imi plac ciresele. Odata am mancat un kil. Singura. Nu se pune ca la jumatatea de ora am dat la boboci tot ce am mancat.
Cirese rosii, rotunde si rosii. Ca sangele sanatos. Visinii chiar. He, he! Ca un castron de sange pregatit pentru un vampir. Vampir de cirese. Pfuu, ce-mi trece prin cap. Numai nazbatii. Acuma de exemplu a venit de afara un miros de chec. Uau. Chec cu cirese. Suna bine. Cirese cu vanilie. Oare daca pun si scortisoara in aluat ce-o sa fie?
Vineri mi-am luat capsuni. Mari si frumoase ca niste creste de cocos bine hraniti. Capsuni scrise. Frumoase, super-coapte. Initial am zis ca sunt din-acelea turcesti. Fara miros si fara gust. Dar cand am trecut pe langa taraba respectiva, parfumul fructelor mi s-a agatat de nas. Nici cand am ajuns acasa cu ele nu-mi venea sa cred ca sunt bune. Pana cand nu le-am gustat. Unele erau atat de parfumate, incat am crezut ca au fost injectate cu ceva.
Dar tot la cirese imi sta gandul. Cirese coapte, care pleznesc in dinti. Cirese mancate, poate, atunci cand sunt culese, direct din pom. Hi, hi, hi. Stai pe o craca cu picioarele atarnate in jos si tragi ramul cu poame coapte.
Mi-aduc aminte ca eram copila – pana in 10 ani – cand mama m-a luat cu ea, la tara, unde era cu serviciul. Si a venit ingerul silvic si ne-a dus cu sareta la livada de cirese. Am cules cirese din sareta. Apoi tot el ne-a dus la campul de stoloni de capsuni. Nu stiam ce fruct sa culeg mai intai.
Cirese si capsuni. Capsuni si cirese. Mi-am. Arome impletite cu gust dulce-acrisor. Ma gandesc oare ce cred oamenii din zonele tropicale despre aceste fructe. Normal ca cirese si capsunile sunt tot raritati, cum sunt la noi avocado, papaya, mango. Oare la ei ciresele, capsunile, piersicile si caisele sunt tot fructe “exotice”?
Nu stiu. Dar ii multumesc Celui de Sus ca sunt europeana si pot gusta din aceste fructe parfumate. Ca ma pot bucura de ele. Pacat ca numai o luna-doua pe an.
02.06.2010
“Greva generala a fost un mare fas”. Asa scria intr-un articol dintr-un ziar de azi. Un mare fas. Adica s-a aplicat atitudinea strutului care baga capul in nisip si isi lasa fundul afara. Macar freza sa nu pateasca nimic. Ca fundul…nu mai conteaza.
Din marele tam-tam care se facuse, cei de la METROREX si pensionarii ce au respectat promisiunea, ca in rest…un mare fas. Si se mai zice ca nu se face nimic in tara asta. Pai cum naiba sa se faca?!? Atata timp cat nu se iese masiv in strada? Se zvonea ieri dupa-amiaza ca nu s-a iesit in strada pentru ca au fost amenintati ca vor fi dati afara. No shit! Chiar as vrea sa vad cum sunt dati afara dintr-o institutie 200-300 de oameni?!? Chiar as vrea sa vad asta!
In rest? Autobuzele, tramvaiele si troleele au circulat. Asta dupa ce s-au batut toti cu pumnii in piept si au zis ca ei nu ies cu masinile din garaje. No shit! Iara! Din nou! Pentru ca la primele ore ale diminetii, pe strazile Bucurestiului era mai mult haos decat ordine. Oamenii ramasi fara metrou – care s-a tinut de cuvant si a intrat in greva de la 4 dimineata – si-au scos masinile din parcare si s-au imbulzit pe arterele capitalei.
IN REST NU MAI SCRIU. MI-E LENE, ETE FAS!
“Greva generala a fost un mare fas”. Asa scria intr-un articol dintr-un ziar de azi. Un mare fas. Adica s-a aplicat atitudinea strutului care baga capul in nisip si isi lasa fundul afara. Macar freza sa nu pateasca nimic. Ca fundul…nu mai conteaza.
Din marele tam-tam care se facuse, cei de la METROREX si pensionarii ce au respectat promisiunea, ca in rest…un mare fas. Si se mai zice ca nu se face nimic in tara asta. Pai cum naiba sa se faca?!? Atata timp cat nu se iese masiv in strada? Se zvonea ieri dupa-amiaza ca nu s-a iesit in strada pentru ca au fost amenintati ca vor fi dati afara. No shit! Chiar as vrea sa vad cum sunt dati afara dintr-o institutie 200-300 de oameni?!? Chiar as vrea sa vad asta!
In rest? Autobuzele, tramvaiele si troleele au circulat. Asta dupa ce s-au batut toti cu pumnii in piept si au zis ca ei nu ies cu masinile din garaje. No shit! Iara! Din nou! Pentru ca la primele ore ale diminetii, pe strazile Bucurestiului era mai mult haos decat ordine. Oamenii ramasi fara metrou – care s-a tinut de cuvant si a intrat in greva de la 4 dimineata – si-au scos masinile din parcare si s-au imbulzit pe arterele capitalei.
IN REST NU MAI SCRIU. MI-E LENE, ETE FAS!
joi, 24 iunie 2010
01.06.2010
In primul rand, "La multi ani!" copilului Cindy. Astazi facem 4 anisori. He, he. Parca mai ieri eram - botz cu ochi la tzatza mamei. Na, ca au trecut patru anisori de cand sunt cu mami si cu tati meu, care ma iubesc si ma rasfata.
Stau in pat cu laptopul intre labute si cu o gheruta tastez cate o litera. Hi, hi. Bine ca m-a invatat tati cum se face. Si mi-a facut si cont pe Hi5. Asa, numa. Ca sa vada lumea mumusete de fititza. Am deja patru lupisori frumosi in lista de prieteni care se bat intre ei si-mi fac invitatie pentru un bol de spaghete cu carnita.
Mi-am, mi-am. In seara asta mi-a promis mami ceva bun. Mi-am, mi-am. Sa fie biscuiti din-aia rotunzi cu gust de sunca, sau biscuitei sub forma de osisor si cu gust bun de carnita? Sau niste batoane de cereale? Sau, poate, o jucarie noua. Uuuuu. Abia astept sa vad daca imi ia o jucarie noua si abia astept sa chitai din ea. Daaaaaa! Are gust bun chitaitoarea aia.
Daaaaa. Si vine mami. O aud pe scari. Ia sa latru eu sa o avertizez ca am fost cuminte si, daca nu a venit cu un cadou ma agat de pantalonii ei. Uite-asa! Macar sa-mi fac si eu o jucarie. Pai nu?
Dar daaaaa. Mami mi-a adus biscuitei, cremwursti si o mingiuta tare frumoasa. Si un breloc cu luminite, care se pune la zgarda. Imi place. Imi place. Imi place. Dar mai bine il atarna de coada. Ca acolo il vad si eu mai bine, fara sa ma uit in oglinda.
In primul rand, "La multi ani!" copilului Cindy. Astazi facem 4 anisori. He, he. Parca mai ieri eram - botz cu ochi la tzatza mamei. Na, ca au trecut patru anisori de cand sunt cu mami si cu tati meu, care ma iubesc si ma rasfata.
Stau in pat cu laptopul intre labute si cu o gheruta tastez cate o litera. Hi, hi. Bine ca m-a invatat tati cum se face. Si mi-a facut si cont pe Hi5. Asa, numa. Ca sa vada lumea mumusete de fititza. Am deja patru lupisori frumosi in lista de prieteni care se bat intre ei si-mi fac invitatie pentru un bol de spaghete cu carnita.
Mi-am, mi-am. In seara asta mi-a promis mami ceva bun. Mi-am, mi-am. Sa fie biscuiti din-aia rotunzi cu gust de sunca, sau biscuitei sub forma de osisor si cu gust bun de carnita? Sau niste batoane de cereale? Sau, poate, o jucarie noua. Uuuuu. Abia astept sa vad daca imi ia o jucarie noua si abia astept sa chitai din ea. Daaaaaa! Are gust bun chitaitoarea aia.
Daaaaa. Si vine mami. O aud pe scari. Ia sa latru eu sa o avertizez ca am fost cuminte si, daca nu a venit cu un cadou ma agat de pantalonii ei. Uite-asa! Macar sa-mi fac si eu o jucarie. Pai nu?
Dar daaaaa. Mami mi-a adus biscuitei, cremwursti si o mingiuta tare frumoasa. Si un breloc cu luminite, care se pune la zgarda. Imi place. Imi place. Imi place. Dar mai bine il atarna de coada. Ca acolo il vad si eu mai bine, fara sa ma uit in oglinda.
30.05.2010
Mi-e somn. Dorm pe mine. M-am culcat la 2 azi-noapte. M-am trezit la 9. Jumate. Si mi-e somn. Rau. Am si mancat niste jambon si niste cozonac. Si poate de asta imi este infiorator de somn. Si de lene. Mainile si picioarele imi sunt umflate. Am mancat sarat aseara. Si nu numai de asta.
Ma simt naspa. Mi-e somn, mi-e lene, picioarele nu-mi incap in papuci, nu pot strange mana-pumn si mi-e incredibil de lene. Daaaaaa! Mi-e lene. As vedea un film bun si as rontai seminte. Sau floricele. Waw...ce ar zice cuconeturile simandicoase - seminte. Iac! "Mie nu-mi plac!". "Nici manelele." Draci. Cine le controleaza ce fac intimitate? Vax. Cuconeturi false cu aere de domnisoare de pension, pudice si rusinoase. Bleah!
Costa oare ceva sa recunosti? Da, dom'le. Eu recunosc. Imi plac la nebunie bomboanele agricole pe care le mananc insa numai acasa si scuip ca taranca cojile intr-o cutie de margarina goala. As vrea sa scuip ca o doamna, dar acasa nu sunt. Care e problema? Sau e vre-una ca mai ascult si eu, din cand in cand, cate o manea? Au Costi si Gutzii - amandoi - niste manele de "of si aualeu" de plang singura langa paharul de limonada. Nu bere. Nu vin. Limonada....Sa moara dusmanii mei....
Dar acuma nu am chef! N-am chef de nimic! Nici macar de un pahar de votca. Sunt plicti-flicti. Cred ca-mi voi umple cada cu apa, spuma si saruri si voi zace acolo ca un submarin esuat. Dap! Asa am sa fac!
VA PUPA JEAN!
Mi-e somn. Dorm pe mine. M-am culcat la 2 azi-noapte. M-am trezit la 9. Jumate. Si mi-e somn. Rau. Am si mancat niste jambon si niste cozonac. Si poate de asta imi este infiorator de somn. Si de lene. Mainile si picioarele imi sunt umflate. Am mancat sarat aseara. Si nu numai de asta.
Ma simt naspa. Mi-e somn, mi-e lene, picioarele nu-mi incap in papuci, nu pot strange mana-pumn si mi-e incredibil de lene. Daaaaaa! Mi-e lene. As vedea un film bun si as rontai seminte. Sau floricele. Waw...ce ar zice cuconeturile simandicoase - seminte. Iac! "Mie nu-mi plac!". "Nici manelele." Draci. Cine le controleaza ce fac intimitate? Vax. Cuconeturi false cu aere de domnisoare de pension, pudice si rusinoase. Bleah!
Costa oare ceva sa recunosti? Da, dom'le. Eu recunosc. Imi plac la nebunie bomboanele agricole pe care le mananc insa numai acasa si scuip ca taranca cojile intr-o cutie de margarina goala. As vrea sa scuip ca o doamna, dar acasa nu sunt. Care e problema? Sau e vre-una ca mai ascult si eu, din cand in cand, cate o manea? Au Costi si Gutzii - amandoi - niste manele de "of si aualeu" de plang singura langa paharul de limonada. Nu bere. Nu vin. Limonada....Sa moara dusmanii mei....
Dar acuma nu am chef! N-am chef de nimic! Nici macar de un pahar de votca. Sunt plicti-flicti. Cred ca-mi voi umple cada cu apa, spuma si saruri si voi zace acolo ca un submarin esuat. Dap! Asa am sa fac!
VA PUPA JEAN!
sâmbătă, 5 iunie 2010
27.05.2010
Sunt nauca de cap. M-am trezit de la 7,30. Si sunt nauca. Pentru ca vestea pe care am primit-o ieri - si la care ma asteptam, intr-un fel, a fost ca o lovitura de maciuca dupa ceafa. Desi, repet, ceva imi suna aiurea in cap.
Pe scurt, am aflat ca niste conturi au fost golite. Niste bani stransi cu grija, o viata intreaga, au disparut fara urma. N-are importanta ale cui. N-are importanta cine a facut asa ceva. Atata doar pot spune - este trist cand stai aproape 30 de ani intr-o familie si dupa tot acest timp iti dai arama pe fata. Este si mai trist faptul ca-ti poti imagina ca cineva ar putea sa faca asta. Sa-ti insele asteptarile, sa-ti dea peste cap perceptia despre ceea ce credeai ca face parte dintre apropiati. Este trist, pentru ca si-a putut inchipui ca poate pacali atat de murdar. Dar se pare ca e adevarat ce se spune ca unele persoane cu putina scoala nu prea gandesc. Deloc.
Este si mai trist ca cineva isi poate imagina ca poate minti cu nonsalanta, ca poate invarti ata pe degetul mic, asa cum s-ar juca cu cheile casei. Mintea mea, in momentul de fata, cand am toate datele problemei in mana, nu poate concepe ca o persoana intrata intr-o familie acum mai bine de 30 de ani, poate face asemenea mojicice si mitocanie. Intr-o familie care a tratat-o cu drepturi depline - cu toate ca nu le avea. Intr-o familie care a primit-o cu bratele derschise, care a omenit-o, care nu a cracnit niciodata la indiferent ce a cerut si i s-a oferit.
Nu stiu. Parca nu am cuvinte sa pot pune pe hartie ce simt acuma. Parca mintea imi e golita. E un vid total. Un blanc. Pentru ca nu pot intelege de ce. Care este motivul pentru care a facut ceea ce a facut. Care este motivul pentru care a ales batjocura, minciuna si, de ce nu, rasul in fata. Rasul ca un ranjet. Cica de invingator. "Te-am avut!". "Te-am pacalit!". "Te-am ars!".
Nu stiu, dar nu pot intelege. Mintea mea refuza asta. Poate sunt eu de moda mai veche. Foarte veche. Poate am eu perceptii eronate privind respectul dintre oameni si viata de zi cu zi. Dar stiu foarte sigur ca, oricat de mult ar durea, nu as putea sa ma cobor intr-atat incat sa ascund adevarul, sa denaturez un adevar evident. Repet, poate eu sunt de vina. Poate experienta mea de viata este prea putina.
Sau, poate, sunt prea proasta de buna. Si sunt prea naiva. Si atunci mi-o iau. Calda.
O mie de ganduri imi trec acum prin cap. Si o mie de incercari de a explica un gest nefiresc, dictat de o lacomie feroce si o tendinta de a avea totul, unele chiar nemeritate. Mi se ridica tensiunea si ma revolt. Din pacate, poate degeaba. Nu stiu. Pentru ca exista toate sansele ca sa nu se mai poate recupera nimic si sa nu se mai poata face nimic.
Oricum, sunt convinsa ca Cel de Sus nu doarme niciodata. Iar Judecata Divina este Sfanta si Dreapta.
Sunt nauca de cap. M-am trezit de la 7,30. Si sunt nauca. Pentru ca vestea pe care am primit-o ieri - si la care ma asteptam, intr-un fel, a fost ca o lovitura de maciuca dupa ceafa. Desi, repet, ceva imi suna aiurea in cap.
Pe scurt, am aflat ca niste conturi au fost golite. Niste bani stransi cu grija, o viata intreaga, au disparut fara urma. N-are importanta ale cui. N-are importanta cine a facut asa ceva. Atata doar pot spune - este trist cand stai aproape 30 de ani intr-o familie si dupa tot acest timp iti dai arama pe fata. Este si mai trist faptul ca-ti poti imagina ca cineva ar putea sa faca asta. Sa-ti insele asteptarile, sa-ti dea peste cap perceptia despre ceea ce credeai ca face parte dintre apropiati. Este trist, pentru ca si-a putut inchipui ca poate pacali atat de murdar. Dar se pare ca e adevarat ce se spune ca unele persoane cu putina scoala nu prea gandesc. Deloc.
Este si mai trist ca cineva isi poate imagina ca poate minti cu nonsalanta, ca poate invarti ata pe degetul mic, asa cum s-ar juca cu cheile casei. Mintea mea, in momentul de fata, cand am toate datele problemei in mana, nu poate concepe ca o persoana intrata intr-o familie acum mai bine de 30 de ani, poate face asemenea mojicice si mitocanie. Intr-o familie care a tratat-o cu drepturi depline - cu toate ca nu le avea. Intr-o familie care a primit-o cu bratele derschise, care a omenit-o, care nu a cracnit niciodata la indiferent ce a cerut si i s-a oferit.
Nu stiu. Parca nu am cuvinte sa pot pune pe hartie ce simt acuma. Parca mintea imi e golita. E un vid total. Un blanc. Pentru ca nu pot intelege de ce. Care este motivul pentru care a facut ceea ce a facut. Care este motivul pentru care a ales batjocura, minciuna si, de ce nu, rasul in fata. Rasul ca un ranjet. Cica de invingator. "Te-am avut!". "Te-am pacalit!". "Te-am ars!".
Nu stiu, dar nu pot intelege. Mintea mea refuza asta. Poate sunt eu de moda mai veche. Foarte veche. Poate am eu perceptii eronate privind respectul dintre oameni si viata de zi cu zi. Dar stiu foarte sigur ca, oricat de mult ar durea, nu as putea sa ma cobor intr-atat incat sa ascund adevarul, sa denaturez un adevar evident. Repet, poate eu sunt de vina. Poate experienta mea de viata este prea putina.
Sau, poate, sunt prea proasta de buna. Si sunt prea naiva. Si atunci mi-o iau. Calda.
O mie de ganduri imi trec acum prin cap. Si o mie de incercari de a explica un gest nefiresc, dictat de o lacomie feroce si o tendinta de a avea totul, unele chiar nemeritate. Mi se ridica tensiunea si ma revolt. Din pacate, poate degeaba. Nu stiu. Pentru ca exista toate sansele ca sa nu se mai poate recupera nimic si sa nu se mai poata face nimic.
Oricum, sunt convinsa ca Cel de Sus nu doarme niciodata. Iar Judecata Divina este Sfanta si Dreapta.
22.05.2010
Nu credeam ca un drum cu autobuzul Sibiu-Bucuresti ma va face sa-mi reamintesc atatea lucruri. Locurile din Sibiu, uneori atat de familiare, acum erau incarcate de alte constructii. Strazile erau acum modificate, intersectiile capatasera ronduri cu flori, arbusti si fantani arteziene.
Mi-am adus aminte cand, copil fiind, imi petreceam o parte din vacanta de vara la Sibiu. Mi s-au rulat in minte amintirile cu bunicul care ma ducea peste tot - in Dumbrava, la Paltinis, la Cisnadioara, la toate muzeele posibile si la concertele de orga de la biserica din spatele Pietei Mari, nu ii mai stiu numele, parca Biserica Evanghelica.
Apoi mi-am adus aminte de sora bunicului, o femeie calda si buna, care ma astepta intotdeauna sa stau la ea, sa-mi faca toate placerile si toate poftele. O femeie calda si buna, care isi dorise toata viata o fetita, dar Dumnezeu o binecuvantase numai cu 2 baieti.
Mi-am adus aminte de plimbarile lungi, pe care le faceam pana in centru, la brat cu matusa mea draga. Cum ne uitam la toate casele si in toate gradinile pline de flori, care erau atat de ingrijite si de curate. Cum ne uitam in vitrinele magazinelor - atat de goale in acea vreme. Cum ne intalneam cu cineva cunoscut si stateam de vorba, matusa mea prezentandu-si mandra nepoata care o conducea in plimbare.
Nu am sa uit plimbarea cu bunicul in Muzeul Satului din Dumbrava, cand, copil fiind, am profitat de o vreme superba pentru a vizita casutele aduse din toate colturile tarii. Conace frumoase, bordeie de stuf, case din lemn cu moara de apa, mori inalte asemanatoare celor olandeze, case cu pridvor inalt si casute mici, de pitici, unde trebuia sa te apleci ca sa poti intra pe usa mica, facuta parca pentru hobbiti.
Nu voi putea niciodata sa-mi uit copilaria si adolescenta incepute aici, cu bunicul. Unele lucruri nu le mai tin minte, fiind prea mica, dar mama imi povestea ca bunul ma ducea in parcul Sub Arini, cu sania. Din cand in cand, tragea intr-o parte, brusc, de sfoara de la sanie, ca eu sa cad in zapada. Si radeam...Radeam, copil fiind, copil nevinovat care inca nu cunostea realitatile si mizeriile vietii.
Mi-aduc aminte vag casa in care stateau, inainte sa-si ia apartamentul de la bloc. O casa veche, cu intrarea printr-o curte larga, pe niste porti mari, facute sa intre, cu ceva vreme in urma, trasura cu cai, apoi, cu timpul, masina. Imi mai aduc aminte inca pomul din mijlocul curtii din spate, unde, de o craca mai groasa, bunicul imi agatase hucinul.
Un leagan de lemn si sfoara, din acela cu bile colorate, albastre si rosii. Mi-o aduc aminte pe vecina, pe Maricica. Imi aduc aminte ca, intr-o seara, bolnavioara fiind, mi-a uns corpul cu ceva si m-a infasurat intr-un cearceaf. Nu-mi mai aduc insa aminte ce aveam de eram bolnava, si nici cu ce ma daduse pe piele. Destul ca ma ustura rau de tot, iar bunica, cu chipul bland si bun ma ruga sa mai rezist un pic, ca-mi face bine.
Imi aduc aminte de gradinita nemteasca unde am facut un semestru sau un an gradinita. Din pacate, germana invatata atunci nu o mai stiu. Nici macar poezioarele de care mama imi spunea ca le rosteam ca o adevarata nemtoaica...
Nu credeam ca un drum cu autobuzul Sibiu-Bucuresti ma va face sa-mi reamintesc atatea lucruri. Locurile din Sibiu, uneori atat de familiare, acum erau incarcate de alte constructii. Strazile erau acum modificate, intersectiile capatasera ronduri cu flori, arbusti si fantani arteziene.
Mi-am adus aminte cand, copil fiind, imi petreceam o parte din vacanta de vara la Sibiu. Mi s-au rulat in minte amintirile cu bunicul care ma ducea peste tot - in Dumbrava, la Paltinis, la Cisnadioara, la toate muzeele posibile si la concertele de orga de la biserica din spatele Pietei Mari, nu ii mai stiu numele, parca Biserica Evanghelica.
Apoi mi-am adus aminte de sora bunicului, o femeie calda si buna, care ma astepta intotdeauna sa stau la ea, sa-mi faca toate placerile si toate poftele. O femeie calda si buna, care isi dorise toata viata o fetita, dar Dumnezeu o binecuvantase numai cu 2 baieti.
Mi-am adus aminte de plimbarile lungi, pe care le faceam pana in centru, la brat cu matusa mea draga. Cum ne uitam la toate casele si in toate gradinile pline de flori, care erau atat de ingrijite si de curate. Cum ne uitam in vitrinele magazinelor - atat de goale in acea vreme. Cum ne intalneam cu cineva cunoscut si stateam de vorba, matusa mea prezentandu-si mandra nepoata care o conducea in plimbare.
Nu am sa uit plimbarea cu bunicul in Muzeul Satului din Dumbrava, cand, copil fiind, am profitat de o vreme superba pentru a vizita casutele aduse din toate colturile tarii. Conace frumoase, bordeie de stuf, case din lemn cu moara de apa, mori inalte asemanatoare celor olandeze, case cu pridvor inalt si casute mici, de pitici, unde trebuia sa te apleci ca sa poti intra pe usa mica, facuta parca pentru hobbiti.
Nu voi putea niciodata sa-mi uit copilaria si adolescenta incepute aici, cu bunicul. Unele lucruri nu le mai tin minte, fiind prea mica, dar mama imi povestea ca bunul ma ducea in parcul Sub Arini, cu sania. Din cand in cand, tragea intr-o parte, brusc, de sfoara de la sanie, ca eu sa cad in zapada. Si radeam...Radeam, copil fiind, copil nevinovat care inca nu cunostea realitatile si mizeriile vietii.
Mi-aduc aminte vag casa in care stateau, inainte sa-si ia apartamentul de la bloc. O casa veche, cu intrarea printr-o curte larga, pe niste porti mari, facute sa intre, cu ceva vreme in urma, trasura cu cai, apoi, cu timpul, masina. Imi mai aduc aminte inca pomul din mijlocul curtii din spate, unde, de o craca mai groasa, bunicul imi agatase hucinul.
Un leagan de lemn si sfoara, din acela cu bile colorate, albastre si rosii. Mi-o aduc aminte pe vecina, pe Maricica. Imi aduc aminte ca, intr-o seara, bolnavioara fiind, mi-a uns corpul cu ceva si m-a infasurat intr-un cearceaf. Nu-mi mai aduc insa aminte ce aveam de eram bolnava, si nici cu ce ma daduse pe piele. Destul ca ma ustura rau de tot, iar bunica, cu chipul bland si bun ma ruga sa mai rezist un pic, ca-mi face bine.
Imi aduc aminte de gradinita nemteasca unde am facut un semestru sau un an gradinita. Din pacate, germana invatata atunci nu o mai stiu. Nici macar poezioarele de care mama imi spunea ca le rosteam ca o adevarata nemtoaica...
joi, 27 mai 2010
19.05.2010
Am o stare naspa. La 11 dimineata m-a sunat mama sa-mi zica vestea trista. Dupa o suferinta de 2 luni, in care nu-i mai recunostea uneori nici pe cei dragi, bunicul meu s-a stins, usor, in somn. Nu stiu ce simt. Durere sufleteasca si tristete ca s-a dus si "ultimul dintre mohicani" - asa ii placea sa-si spuna, razand. Sau multumire sufleteasca si usurare ca s-a stins demn, ca un vrednic veteran de razboi ce era, fara sa se chinuie si fara sa sufere din cauza bolii.
Am in memorie poza de la cununia religioasa a bunicilor mei. In sepia. Ca asa se facea pe atunci. Bunica in rochie alba de mireasa, cu trena lunga, bunicul in costum de ofiter, proaspat absolvent de Scoala Militara. Era poate anul 1942 sau 1943, nu stiu exact. Dar erau atat de tineri si de frumosi. Bunica zambea timid, dar atat de frumos, ca o starleta de cinema. Bunicul statea drept si semet, cu mana pe sabia de la brau, mandru locotenent-major, cred, de cavalerie. Si numai cine il cunostea bine sesiza ca, de fapt, e un pic aplecat spre bunica, protector, atent, iubitor.
A urmat o perioada mai grea pentru casnicia lor. Armata romana avea nevoie de toti barbatii care puteau merge pe front, iar bunicul meu si-a onorat indatoririle cu varf si indesat. Nu a luptat cu arma in mana, fata in fata cu dusmanul, poate pentru ca studiile economice facute i-au asigurat un post "caldut" la hartogaraia regimentului din care facea parte. se ocupa, impreuna cu alti colegi, de impartirea bugetului regimentului si a soldelor militarilor.
Desi, poate, nu i-au suierat gloantele inamice pe la ureche in linia intai, tot a venit de pe front cu sechele psihice si fizice. Au ramas fara mancare si si-au mancat hamurile de la cai, apoi animalele, unul cate unul. Rau trebuie sa mai fi suferit atunci cand a trebuit sa-si impuste calul alb, pe Tarzan. Apoi numai Dumnezeu stie ce a fost in sufletul lui cand si-a gasit prietenii morti - ei jucau sume mari la barbut, luand din banii soldatilor. Pierzand, nu aveau de unde pune banii la loc si sfarseau prin a-si trage un glont in cap.
Nu am sa uit nici acea frumoasa zi de vara cand am urcat - bunic si nepoata - de la Paltinis, sus, pe Gaujoara. Pe o cararuie de munte, am urcat sinuos printr-o padure, pentru ca, in final, sa ajungem intr-o poiana insorita, de unde se vedea in departare, tot Sibiul la picioarele noastre.
Am multe amintiri frumoase cu bunicul meu. Imi placea mustata lui, care ma intepa cand ma pupa "buniceste" pe frunte. Imi placea sa stau sa-l vad cum se "spumuieste" cu pamatuful pe fata, atunci cand trebuia sa se barbiereasca, si imi punea si mie pe varful nasului un pic de clabuc. Imi placea brisca pe care o avea in permanenta la el. Adica briceagul marisor. Cu maner verde. Ca de sticla. Cu el taia felia de paine, alteori cu el taia cracutele pentru frigarui, alteori rosiile de salata.
Imi placea ca la fiecare pensie mai lua cate ceva pentru nepotica lui draga. De fiecare data primeam cate ceva de la el sau imi spunea ca mi-a mai luat ceva pentru "zestre", cand m-oi marita. dar, din nefericire, accidentul vascular cerebral de acum 10 ani i-a schimbat mentalitatea. Si, atunci cand imi era mai greu si i-am cerut ajutorul, acesta nu a venit. I-am scris o scrisoare pe 10 pagini, justificandu-i dorinta - si nevoia - ca el sa ma ajute. Putea sa o faca, dar nu a facut-o. Poate nu a inteles, desi pusesem tot sufletul in acea scrisoare, poate nu a putut, poate a fost influentat sa nu o faca. Dar asta nu o voi sti niciodata, cel putin nu in aceasta lume.
Stiu doar ca azi l-am condus pe ultimul drum. Stiu ca mi-a parut rau ca inmormantarea a avut totusi si unele mici lacune. Dar eu ce pot sa fac? Sunt un nimic in fata lumii...iar viata nu e decat iluzie si vis...
DORMI IN PACE, BUNICULE! SA AI SOMN LINISTIT!
Am o stare naspa. La 11 dimineata m-a sunat mama sa-mi zica vestea trista. Dupa o suferinta de 2 luni, in care nu-i mai recunostea uneori nici pe cei dragi, bunicul meu s-a stins, usor, in somn. Nu stiu ce simt. Durere sufleteasca si tristete ca s-a dus si "ultimul dintre mohicani" - asa ii placea sa-si spuna, razand. Sau multumire sufleteasca si usurare ca s-a stins demn, ca un vrednic veteran de razboi ce era, fara sa se chinuie si fara sa sufere din cauza bolii.
Am in memorie poza de la cununia religioasa a bunicilor mei. In sepia. Ca asa se facea pe atunci. Bunica in rochie alba de mireasa, cu trena lunga, bunicul in costum de ofiter, proaspat absolvent de Scoala Militara. Era poate anul 1942 sau 1943, nu stiu exact. Dar erau atat de tineri si de frumosi. Bunica zambea timid, dar atat de frumos, ca o starleta de cinema. Bunicul statea drept si semet, cu mana pe sabia de la brau, mandru locotenent-major, cred, de cavalerie. Si numai cine il cunostea bine sesiza ca, de fapt, e un pic aplecat spre bunica, protector, atent, iubitor.
A urmat o perioada mai grea pentru casnicia lor. Armata romana avea nevoie de toti barbatii care puteau merge pe front, iar bunicul meu si-a onorat indatoririle cu varf si indesat. Nu a luptat cu arma in mana, fata in fata cu dusmanul, poate pentru ca studiile economice facute i-au asigurat un post "caldut" la hartogaraia regimentului din care facea parte. se ocupa, impreuna cu alti colegi, de impartirea bugetului regimentului si a soldelor militarilor.
Desi, poate, nu i-au suierat gloantele inamice pe la ureche in linia intai, tot a venit de pe front cu sechele psihice si fizice. Au ramas fara mancare si si-au mancat hamurile de la cai, apoi animalele, unul cate unul. Rau trebuie sa mai fi suferit atunci cand a trebuit sa-si impuste calul alb, pe Tarzan. Apoi numai Dumnezeu stie ce a fost in sufletul lui cand si-a gasit prietenii morti - ei jucau sume mari la barbut, luand din banii soldatilor. Pierzand, nu aveau de unde pune banii la loc si sfarseau prin a-si trage un glont in cap.
Nu am sa uit nici acea frumoasa zi de vara cand am urcat - bunic si nepoata - de la Paltinis, sus, pe Gaujoara. Pe o cararuie de munte, am urcat sinuos printr-o padure, pentru ca, in final, sa ajungem intr-o poiana insorita, de unde se vedea in departare, tot Sibiul la picioarele noastre.
Am multe amintiri frumoase cu bunicul meu. Imi placea mustata lui, care ma intepa cand ma pupa "buniceste" pe frunte. Imi placea sa stau sa-l vad cum se "spumuieste" cu pamatuful pe fata, atunci cand trebuia sa se barbiereasca, si imi punea si mie pe varful nasului un pic de clabuc. Imi placea brisca pe care o avea in permanenta la el. Adica briceagul marisor. Cu maner verde. Ca de sticla. Cu el taia felia de paine, alteori cu el taia cracutele pentru frigarui, alteori rosiile de salata.
Imi placea ca la fiecare pensie mai lua cate ceva pentru nepotica lui draga. De fiecare data primeam cate ceva de la el sau imi spunea ca mi-a mai luat ceva pentru "zestre", cand m-oi marita. dar, din nefericire, accidentul vascular cerebral de acum 10 ani i-a schimbat mentalitatea. Si, atunci cand imi era mai greu si i-am cerut ajutorul, acesta nu a venit. I-am scris o scrisoare pe 10 pagini, justificandu-i dorinta - si nevoia - ca el sa ma ajute. Putea sa o faca, dar nu a facut-o. Poate nu a inteles, desi pusesem tot sufletul in acea scrisoare, poate nu a putut, poate a fost influentat sa nu o faca. Dar asta nu o voi sti niciodata, cel putin nu in aceasta lume.
Stiu doar ca azi l-am condus pe ultimul drum. Stiu ca mi-a parut rau ca inmormantarea a avut totusi si unele mici lacune. Dar eu ce pot sa fac? Sunt un nimic in fata lumii...iar viata nu e decat iluzie si vis...
DORMI IN PACE, BUNICULE! SA AI SOMN LINISTIT!
duminică, 23 mai 2010
18 mai 2010
O pereche de ochisori rotunzi si negri, ca doua boabe mari de piper, ma studiau cu atentie din spatele mainilor sotului meu. O pazeau de zanateca de catelusa, care sarea ca zapacita si latra sa vada si ea minunea cu pene, cioc si ochisori. Era un pui de pasare, negru cu alb, picat din cine stie ce cuib. Zburat de o rafala de vant a furtunii care bantuise capitala cu cateva zile in urma.
Suflet milos, sotul meu a luat ghemotocul de pene si puf, care se chinuia, cu greu, sa-si pastreze o pozitie decenta, fara sa cada in fund sau in cioc. Un bot speriat, caruia ii batea tare de tot inimioara, pentru ca nu stia unde este. Ce bine ca nu il gasise vreo pisica. Nu ar mai fi scapat din ghearele matei, pentru ca, asa, mic si napastuit, nu stia inca nici sa zboare.
Pasaruica s-a dovedit a fi un pui de cotofana, nu mai mare de 7-8 saptamani, inca imbracat in puf si pe alocuri golas, cu cas la gura si fara echilibru, din cauza picioruselor inca prea moi. A devorat rapid cei 3-4 “viermisori” facuti dintr-o bucatica de piept de pui si a baut cu repeziciune cele 2-3 picaturi de apa prelinse pe cioc de pe degetul meu.
I-am facut culcus intr-un lighean de rufe, mare si incapator, captusit cu prosopul de baie al cainelui. In prima zi a dormit aproape non-stop, poate si datorita faptului ca o diaree cumplita ii chinuia micul trupusor, cat un pumn de copil. Doar ochisorii aceia ca doua boabe de piper spuneau multe, parca multumind ca avem grija de micul orfan.
Incet, cu fiecare masa, cu fiecare bucatica de carnita, puterile se implineau si, intai a putut sa stea drept, pentru ca, acum, dupa nici 2 zile, sa stea semet – e adevarat, inca nu foarte stabil – pe cele doua picioruse ca doua paie.
Hotoman, puiul a invatat sa caraie intr-un anumit fel, anuntand astfel ca ii este foame si chiar aratand asta cu cioculetul larg deschis, in asteptarea papicii. Sare tupa-tup prin lighean si zburataceste cu aripile frumos penate, dar inca incomplete, incercand sa se ridice.
Inghite lacom mancarea si clipeste repede din ochisori, semn ca ii place. Este incapatanata si are o personalitate puternica, ferindu-si capul daca insist sa ii mai dau un “viermisor”. Imi recunoaste vocea si “canta” usurel, pe limba ei, infoindu-se un pic in pene atunci cand vin langa ea…
Asa scriam acum trei-patru zile despre minunea cu pene…din pacate, cand m-am intors de la Sibiu, penata nu mai era. Murise cu o noapte inainte. De ce? Nici noi nu stim. Cineva mi-a zis ca pipotele puiutilor de pasare nu digera carnea, nu au inca enzimele necesare digerarii…si ca totul se impietreste in burtica ei… dare eu stau si ma gandesc de ce totusi avea pofta de mancare, era vioaie, avea scaun….deci toate semnele unui tranzit intestinal bun si al unei asimilari – cat de cat – a principiilor alimentare…asta e….ma voi consola cu gandul ca a murit la caldura, iubita si dragalita, si nu sfasiata de ghearele si coltii vreunei matze…o mangaiam cu degetul in fiecare seara pe capsor, usurel, ca o atingere….dormi in pace, sufletel!
O pereche de ochisori rotunzi si negri, ca doua boabe mari de piper, ma studiau cu atentie din spatele mainilor sotului meu. O pazeau de zanateca de catelusa, care sarea ca zapacita si latra sa vada si ea minunea cu pene, cioc si ochisori. Era un pui de pasare, negru cu alb, picat din cine stie ce cuib. Zburat de o rafala de vant a furtunii care bantuise capitala cu cateva zile in urma.
Suflet milos, sotul meu a luat ghemotocul de pene si puf, care se chinuia, cu greu, sa-si pastreze o pozitie decenta, fara sa cada in fund sau in cioc. Un bot speriat, caruia ii batea tare de tot inimioara, pentru ca nu stia unde este. Ce bine ca nu il gasise vreo pisica. Nu ar mai fi scapat din ghearele matei, pentru ca, asa, mic si napastuit, nu stia inca nici sa zboare.
Pasaruica s-a dovedit a fi un pui de cotofana, nu mai mare de 7-8 saptamani, inca imbracat in puf si pe alocuri golas, cu cas la gura si fara echilibru, din cauza picioruselor inca prea moi. A devorat rapid cei 3-4 “viermisori” facuti dintr-o bucatica de piept de pui si a baut cu repeziciune cele 2-3 picaturi de apa prelinse pe cioc de pe degetul meu.
I-am facut culcus intr-un lighean de rufe, mare si incapator, captusit cu prosopul de baie al cainelui. In prima zi a dormit aproape non-stop, poate si datorita faptului ca o diaree cumplita ii chinuia micul trupusor, cat un pumn de copil. Doar ochisorii aceia ca doua boabe de piper spuneau multe, parca multumind ca avem grija de micul orfan.
Incet, cu fiecare masa, cu fiecare bucatica de carnita, puterile se implineau si, intai a putut sa stea drept, pentru ca, acum, dupa nici 2 zile, sa stea semet – e adevarat, inca nu foarte stabil – pe cele doua picioruse ca doua paie.
Hotoman, puiul a invatat sa caraie intr-un anumit fel, anuntand astfel ca ii este foame si chiar aratand asta cu cioculetul larg deschis, in asteptarea papicii. Sare tupa-tup prin lighean si zburataceste cu aripile frumos penate, dar inca incomplete, incercand sa se ridice.
Inghite lacom mancarea si clipeste repede din ochisori, semn ca ii place. Este incapatanata si are o personalitate puternica, ferindu-si capul daca insist sa ii mai dau un “viermisor”. Imi recunoaste vocea si “canta” usurel, pe limba ei, infoindu-se un pic in pene atunci cand vin langa ea…
Asa scriam acum trei-patru zile despre minunea cu pene…din pacate, cand m-am intors de la Sibiu, penata nu mai era. Murise cu o noapte inainte. De ce? Nici noi nu stim. Cineva mi-a zis ca pipotele puiutilor de pasare nu digera carnea, nu au inca enzimele necesare digerarii…si ca totul se impietreste in burtica ei… dare eu stau si ma gandesc de ce totusi avea pofta de mancare, era vioaie, avea scaun….deci toate semnele unui tranzit intestinal bun si al unei asimilari – cat de cat – a principiilor alimentare…asta e….ma voi consola cu gandul ca a murit la caldura, iubita si dragalita, si nu sfasiata de ghearele si coltii vreunei matze…o mangaiam cu degetul in fiecare seara pe capsor, usurel, ca o atingere….dormi in pace, sufletel!
duminică, 16 mai 2010
sambata, 15 mai, ora 17
Va rog sa ma scuzati. Am baut o bere. La cutie. Cu alcool. Berea mea preferata, cu suc de portocale. Nu dau nume. Pentru ca nu-mi iese nimic din afacerea asta. Macar asa, un bax moca, daca tot le fac reclama gratuit, nu? Dar, cum nu primesc nimic, nu dau nici un nume. Doar trebuie sa spun ca, pentru gustul meu, e ucigator de buna. Bere cu portocale. Yammy. Daca imi spunea cineva acum 4-5 ani ca va fi berea mea preferata, ii radeam in nas. Dar acuma e yammy.
Mi-e o lene infinita. Am venit de la munca - dah, dusmanilor, bucurati-va. M-am trezit la 7,30 azi dimineata, si nu la 10, ca de obicei. Mi-e o lene infinita. Sotul a venit sa ma ia de la munca si am facut niscai cumparaturi. Ce era important. Hartie imorala si croante la fata. Daaaa. La fata frumoasa. Care, apropo, zace si ea. lata. Pe gresie.
Pai da nah, cum nu maaaami?!? daca mi-ai adus bunataturile de pe lume. Biscuitei, conserva de papa bun mirositor, cremwursti....Uaaaaau. papa bun...
Aceeasi zi, cateva ore mai tarziu
Mda. Au luat plasa fetele de la Oltchim. Victorie clara si superioara cu 1 gol. Da!! Sunt tari danezele! Ne-au batut de ne-au spart! Ne-au umilit la un gol!:)) Dar mi-a placut ce plasa i-a tras o blondina de la noi portaresei alora. Si inca de doua ori. Doua goluri date la foutu-i pomana. Aia se agita ca disperata sa pareze o lovitura puternica si a noastra a pacalit-o asa cum se fraiereste un copil, dandu-i cu mana usor pe sub tava sau pe sub cana cu apa. Poc!. Si gol. De doua ori. M-a uns la suflet.
Am vrut apoi sa vad un film bun. Draci. Pe un post era un film cu tipul cautat de blonde pe fundul Atlanticului - imi scapa acuma cum il cheama. Pe altul era un remake dupa un film cu Michael Douglas si Glenn Close, acum protagonistii fiind varianta "all black". Apoi am dat pe un film cu varcolaci si vampiri, iar teveul national dadea un film cu dragoni, cu multe efecte speciale, care au ascuns interpretarea proasta a actorasilor de mana a doua, poate a treia.
duminica, 16 mai, orele 13
Ne-am asteptat sa inceapa mult trambitata furtuna. Vax. O tara de vant, 2-3 stropi si, dimineata, la 5 jumate, trezita de latraturile si hamaielile cutei - plecau unii de deasupra de la o petrecere - am vazut cu coltul ochiului un cer senin si ireal, in dreptul rasaritului. Peste zi a fost cat de cat bine. Mai un pic de soare, mai un pic de nor. Dar ploaie nu a fost. Poate in alte parti ale tarii, ca aici nu.
Va las acuma ca mi-am facut un lighean de floricele si mi-am descarcat un joc. O poveste cu printi, printese, vraji, farmece, o adaptare pentru PC a povestii "Frumoasa din padurea adormita"...Sau "Adormita din padurea frumoasa". Tot aia. In fond, tot copii ramanem in adancul sufletelor noastre.
Orele 23,45
As fi vrut sa ma duc la concertul AC/DC. Waw. Acum 19 ani auzeam prima oara "Thunderstoke"...Dar stiam ca va fi nebunie. Si nu mai pot suporta oamenii beti si vorbitul tare si aiurea. Am vazut la stiri ce nebunie e in Piata Constitutiei. Bine am facut ca nu m-am dus. Pentru ca dupa plimbarea de seara, sotul meu mi-a mai adus un locatar. Un pui de cotofana, picat dintr-un cuib. Mic cat pumnul, inca mai are puful de puiut pe el, desi aripioarele au pene frumoase. Cred ca e inutil sa spun ca am stat de la 7 si pana acuma numai de fundacul lui...sau a ei...Acuma doarme. I-am dat sa pape piept de pui taiat fasii ca niste viermisori. L-am pus intr-un lighean, cu un prosop mare sub el, in care tocmai si-a bagat cioculetul. Of Doamne, cred ca se gandeste ca e langa fratiroii si parintii lui...Sper sa nu pateasca ceva la noapte.
Va rog sa ma scuzati. Am baut o bere. La cutie. Cu alcool. Berea mea preferata, cu suc de portocale. Nu dau nume. Pentru ca nu-mi iese nimic din afacerea asta. Macar asa, un bax moca, daca tot le fac reclama gratuit, nu? Dar, cum nu primesc nimic, nu dau nici un nume. Doar trebuie sa spun ca, pentru gustul meu, e ucigator de buna. Bere cu portocale. Yammy. Daca imi spunea cineva acum 4-5 ani ca va fi berea mea preferata, ii radeam in nas. Dar acuma e yammy.
Mi-e o lene infinita. Am venit de la munca - dah, dusmanilor, bucurati-va. M-am trezit la 7,30 azi dimineata, si nu la 10, ca de obicei. Mi-e o lene infinita. Sotul a venit sa ma ia de la munca si am facut niscai cumparaturi. Ce era important. Hartie imorala si croante la fata. Daaaa. La fata frumoasa. Care, apropo, zace si ea. lata. Pe gresie.
Pai da nah, cum nu maaaami?!? daca mi-ai adus bunataturile de pe lume. Biscuitei, conserva de papa bun mirositor, cremwursti....Uaaaaau. papa bun...
Aceeasi zi, cateva ore mai tarziu
Mda. Au luat plasa fetele de la Oltchim. Victorie clara si superioara cu 1 gol. Da!! Sunt tari danezele! Ne-au batut de ne-au spart! Ne-au umilit la un gol!:)) Dar mi-a placut ce plasa i-a tras o blondina de la noi portaresei alora. Si inca de doua ori. Doua goluri date la foutu-i pomana. Aia se agita ca disperata sa pareze o lovitura puternica si a noastra a pacalit-o asa cum se fraiereste un copil, dandu-i cu mana usor pe sub tava sau pe sub cana cu apa. Poc!. Si gol. De doua ori. M-a uns la suflet.
Am vrut apoi sa vad un film bun. Draci. Pe un post era un film cu tipul cautat de blonde pe fundul Atlanticului - imi scapa acuma cum il cheama. Pe altul era un remake dupa un film cu Michael Douglas si Glenn Close, acum protagonistii fiind varianta "all black". Apoi am dat pe un film cu varcolaci si vampiri, iar teveul national dadea un film cu dragoni, cu multe efecte speciale, care au ascuns interpretarea proasta a actorasilor de mana a doua, poate a treia.
duminica, 16 mai, orele 13
Ne-am asteptat sa inceapa mult trambitata furtuna. Vax. O tara de vant, 2-3 stropi si, dimineata, la 5 jumate, trezita de latraturile si hamaielile cutei - plecau unii de deasupra de la o petrecere - am vazut cu coltul ochiului un cer senin si ireal, in dreptul rasaritului. Peste zi a fost cat de cat bine. Mai un pic de soare, mai un pic de nor. Dar ploaie nu a fost. Poate in alte parti ale tarii, ca aici nu.
Va las acuma ca mi-am facut un lighean de floricele si mi-am descarcat un joc. O poveste cu printi, printese, vraji, farmece, o adaptare pentru PC a povestii "Frumoasa din padurea adormita"...Sau "Adormita din padurea frumoasa". Tot aia. In fond, tot copii ramanem in adancul sufletelor noastre.
Orele 23,45
As fi vrut sa ma duc la concertul AC/DC. Waw. Acum 19 ani auzeam prima oara "Thunderstoke"...Dar stiam ca va fi nebunie. Si nu mai pot suporta oamenii beti si vorbitul tare si aiurea. Am vazut la stiri ce nebunie e in Piata Constitutiei. Bine am facut ca nu m-am dus. Pentru ca dupa plimbarea de seara, sotul meu mi-a mai adus un locatar. Un pui de cotofana, picat dintr-un cuib. Mic cat pumnul, inca mai are puful de puiut pe el, desi aripioarele au pene frumoase. Cred ca e inutil sa spun ca am stat de la 7 si pana acuma numai de fundacul lui...sau a ei...Acuma doarme. I-am dat sa pape piept de pui taiat fasii ca niste viermisori. L-am pus intr-un lighean, cu un prosop mare sub el, in care tocmai si-a bagat cioculetul. Of Doamne, cred ca se gandeste ca e langa fratiroii si parintii lui...Sper sa nu pateasca ceva la noapte.
joi, 13 mai 2010
Cartea unui film – Perfume: The story of a murder - Jean-Baptiste Grenouille
Jean-Baptiste Grenouille este eroul principal al romanului “Perfume”, scris de Patrick Suskind si publicata in 1985. Grenouille s-a nascut cu o forma extrema de hiperosmie, care este un sens anormal de puternic al mirosului, care, pana la urma, l-a dus pe calea transformarii intr-un criminal in serie.
Etimologia numelui
"Jean-Baptiste” este versiunea franceza pentru "Ioan Botezatorul." Mama lui, care lucra la piata de peste, nu s-a sinchisit sa-l boteze, si chiar a fost executata imediat dupa nasterea lui. Din moment ce in orfelinate se acceptau numai copii botezati, un ofiter, pe nume La Fosse decide sa lase copilul sa fie crestinat la manastirea Saint-Merri. “Grenouille” inseamna “broasca” in franceza. Broastele au sange rece, si la fel se spune si despre eroul principal din carte. Broastele hiberneaza si supravietuiesc din ceea ce au adunat in interiorul corpului lor, lucru care l-a ajutat si pe Grenouille - 'sa traiasca' pe baza memoriei olfactive din timpul celor 7 ani petrecuti in pestera.
Povetirea
Partea intai
Jean-Baptiste Grenouille s-a nascut in piata de peste din Paris, la data de 17 iulie 1738. Mama lui, care l-ar fi lasat sa moara, a fost spanzurata la scurt timp dupa nasterea lui. Chiar daca avea un extraordinar simt al mirosului, el nu putea sa-si simta, totusi, propriul miros. Acest “parfum” al lui se pare ca era destul de greu, lucru care de fapt indeparta mai toate femeile care aveau grija de copii in acea manastire. Intr-un final, este adus la orfelinatul Doamnei Gaillard. Apoi este vandut la tabacaria Domnului Grimal, pe cand copilul avea 8 ani. In septembrie 1753, Grenouille este captivat de parfumul unei fete cu parul rosu din Rue de Marais, care curata prune. Dintr-o data, baiatul sugruma fata si miroase din ea cat poate mai mult, pe masura ce ea moare. De aici incolo, el isi va dedica viata pastrarii acestui parfum. Devine ucenic la Giuseppe Baldini, un parfumier italian renumit, si curand stapaneste arta distilarii, creand sute de parfumuri noi. La varsta de 18 ani, adolescentul pleaca la Grasse pentru a invata tehnica de “enfleurage”, diin moment ce este imposibil sa distilezi parfumul unei fiinte umane. ( Tehnica “enfleurage” consta in aplicarea de petale sau flori pe straturi de grasime, unde se lasa 1-3 zile, pentru ca planta sa-si lase parfumul in acel seu de animal. ) Baldini este de acrod sa-i dea lui Grenouille documentele de calatorie, daca baiatul este de acord sa-i lase cel putin 100 de formule noi de parfum si promite ca nu se mai intoarce niciodata in Paris.
Partea a doua
Grenouille calatoreste noaptea, prin munti, pentru a ajunge la Grasse. Evita sa se intalneasca alti oameni atat cat poate. In Auvergne, se adaposteste intr-o pestera unde ramane timp de 7 ani, traind in castelul liliachiu din capul lui. In fanteziile lui, parfumurile mirosite de-a lungul vietii sunt bauturi, si stau in jurul lui, in sticle. In acesti 7 ani, iese din pestera numai noaptea. Descopera ca nu duce lipsa de nimic in pestera, si ar fi ramas acolo definitiv daca nu s-ar fi intamplat “catastrofa”. Pentru ca aici, in pestera, descopera ca el insusi nu are miros. Aceasta descoperire il face sa plece mai departe spre Grasse.
Partea a treia
Dupa ce-si paraseste pestera, Grenoiulle petrece o scurta perioada de timp cu Marchizul de Taillade-Espinasse si sfarseste lucrand pentru Doamna Arnulfi din Grasse, unde invata metoda enfleurage-ului. Grenouille descopera, de asemenea, inca o fata cu parul rosu, pe nume Laure Richis, o fata nemaipomenit de frumoasa, al carei parfum este si mai bun decat al fetei din Rue de Marais. Cand o vede pentru prima oara, ea este inca foarte tanara (in jur de 14 ani) si el decide sa mai astepte inca 2 ani, inainte de a incerca sa-i capteze mirosul. In orice caz, singura metoda de a captura parfumul unei fiinte vii este omorarea ei. Inaintea Laurei, Jean Baptiste omoare alte 24 de fete tinere si frumoase, in incercarea de a le lua parfumul. El le taie parul si le ia hainele cu el. Faptul ca el nu are miros, devine o mare calitate a lui si niciodata nu este prins. Cand este prins un alt criminal in Grenoble, toata lumea din Grasse crede ca s-a terminat cu crimele, cu o singura exceptie - Antoine Richis, tatal Laurei. Antoine isi da seama de gandirea criminalului si decide sa plece, avand intentii de a-si marita fata. Ei petrec prima noapte de calatorie in localitatea La Napoule, dar Grenouille le ia urma si o omoara pe Laure. Chiar daca Jean Baptiste pleaca inainte de trezirea cuiva, el este arestat la scurt timp dupa omorarea Laurei si curtea decide sa-l execute. In acel moment, el deja a facut parfumul din hainele si parul Laurei.
Süskind face referire la un “act prometean” atunci cand povesteste despre ce s-a intamplat in acea zi, a executiei. Parfumul Laurei emana atata dragoste, incat ii face pe cei 10.000 de oameni din multime sa declanseze o orgie, si sa-l considere pe Grenouille cea mai minunata persoana pe care au vazut-o vreodata. Dar Grenouille nu simte decat antipatie pentru ei. Chiar si cand Antoine Richis vine la el, implorandu-l sa il ierte, Grenouille lesina. Cand se trezeste din nou, se afla in patul Laurei, in timp ce Antoine il tine de mana si il roaga sa ii fie fiu. Dar, cu toate astea, tot ce doreste baiatul este sa se intoarca la Paris si sa moara.
Partea a patra
Grenouille stie acum ca el nu va putea arata niciodata ca ceilalti, si nici nu-si va putea simti vreodata mirosul. Cu toate astea, el ar avea puterea sa faca orice ar vrea: “puterea invincibila de a comanda omenirii sa iubeasca.” Cand se reintoarce la piata de peste unde s-a nascut, isi varsa pe cap restul fiolei cu parfumul Laurei. Criminalii care pandeau prin piata, il percep ca pe un inger si mananca. Cand au terminat, se simt ca si cand ar fi facut pentru prima data “ceva din iubire”.
Caracterizare
Infatisare
Ca si bebelus, Grenouille se spune ca avea ochi ciudati, de culoare incerta, ceva intre griul stridiilor si cremul opalului alb, si ca “nu prea vedea bine cu ei”. Pe cand statea la Doamna Gaillard, este descris ca fiind urat, dar nu intr-atat incat sa sperie lumea. Cand a trait in pestera 7 ani, parul i-a crescut pana la genunchi, iar barbia pana la buric, si, prima oara cand l-au vazut oamenii, au fugit mancand pamantul. Marchizul Taillade-Espinasse ii da haine noi, ii pudreaza fata si ii taie unghiile si parul. El ii spune lui Grenouille ca era ca o bestie cand l-a gasit si ca l-a transformat intr-o persoana. Aici de fapt se arata cu adevarat cat de normal arata, cu toate ca descrierea ocupa putine pagini. Pentru ca nu are propriul miros, baiatul trece, de multe ori, neobservat.
Personalitate
In toata cartea, el trece ca un hoinar solitar. Lipsa lui de miros sperie lumea, chiar daca ei nu realizeaza in fapt acest lucru. Calatoreste noaptea pentru a evita, pe cat posibil, sa se intalneasca cu alte persoane. Este, de asemena, narcisist, dorind sa fie mai bun decat toti, in incercarea de a-si darui un miros mai bun. El nu simte nici o remuscare vi-s-vis de crimele pe care le face, dar nu omoara pentru simpla placere de a o face. El isi omoara victimele pentru ca are nevoie de parfumul lor si numai omorandu-le le poate lua parfumul. In noaptea in care o ucide pe Laure Richis, Grenouille este atat de satisfacut de sine, incat isi multumeste sie insusi ca este asa cum este. La orgie, nu simte decat dispret pentru toti ceilalti oameni, chiar daca acestia ii adora. Parfumul insa nu il poate face pe el sa-i iubeasca pe ceilalti, si lipsa lui de miros ii opreste pe ceilalti sa il iubeasca pe el. Parfumul creat ii da lui toata puterea din lume, dar nu il poate ajuta sa se miroasa sau sa se cunoasca, si ajunge astfel la concluzia ca viata lui este fara sens.
Filmul
In 2006, romanul a fost transformat intr-un film cu acelasi nume, in regia lui Tom Tykwer si avandu-l pe Ben Whishaw in rolul lui Grenouille. Producatorul filmului, Bernd Eichinger, a marturisit ca Whishaw "intrupa atat inocentul, cat si criminalul."
Filmul sugereaza ca Grenouille are sentimente, mai multe decat are eroul din roman. In carte, Grenouille este complet constient de ceea ce face, atunci cand o sugruma pe fata cu prunele, el neavand nici o remuscare, gandindu-se doar la a-i capta parfumul. In film, fata (Karoline Herfurth) l-a intalnit deja pe Grenouille in oras, atunci cand el o sperie, adulmecandu-i mana. Atunci cand ea il observa standu-i la spate mai tarziu, ea tipa si el ii pune mana pste gura ca sa o opreasca sa mai faca asta. El apare totusi surprins cand isi da seama ca fata e moarta. Chiar pare ca, pentru un moment, ii pare rau. In timpul orgiei din film, se gandeste din nou la fata si viseaza cu ochii deschisi ca o saruta, lucru care il face sa planga.
De asemenea, sunt diferente in varsta lui. In carte, el are numai 15 ani cand o sufoca pe fata cu prunele si incepe sa lucreze pentru Baldini, are 18 ani cand paraseste Parisul si 25 cand pleaca din pestera. In film, el are deja aproape 20 cand isi omoara prima victima, si nu petrece atat de mult timp in pestera.
Jean-Baptiste Grenouille este eroul principal al romanului “Perfume”, scris de Patrick Suskind si publicata in 1985. Grenouille s-a nascut cu o forma extrema de hiperosmie, care este un sens anormal de puternic al mirosului, care, pana la urma, l-a dus pe calea transformarii intr-un criminal in serie.
Etimologia numelui
"Jean-Baptiste” este versiunea franceza pentru "Ioan Botezatorul." Mama lui, care lucra la piata de peste, nu s-a sinchisit sa-l boteze, si chiar a fost executata imediat dupa nasterea lui. Din moment ce in orfelinate se acceptau numai copii botezati, un ofiter, pe nume La Fosse decide sa lase copilul sa fie crestinat la manastirea Saint-Merri. “Grenouille” inseamna “broasca” in franceza. Broastele au sange rece, si la fel se spune si despre eroul principal din carte. Broastele hiberneaza si supravietuiesc din ceea ce au adunat in interiorul corpului lor, lucru care l-a ajutat si pe Grenouille - 'sa traiasca' pe baza memoriei olfactive din timpul celor 7 ani petrecuti in pestera.
Povetirea
Partea intai
Jean-Baptiste Grenouille s-a nascut in piata de peste din Paris, la data de 17 iulie 1738. Mama lui, care l-ar fi lasat sa moara, a fost spanzurata la scurt timp dupa nasterea lui. Chiar daca avea un extraordinar simt al mirosului, el nu putea sa-si simta, totusi, propriul miros. Acest “parfum” al lui se pare ca era destul de greu, lucru care de fapt indeparta mai toate femeile care aveau grija de copii in acea manastire. Intr-un final, este adus la orfelinatul Doamnei Gaillard. Apoi este vandut la tabacaria Domnului Grimal, pe cand copilul avea 8 ani. In septembrie 1753, Grenouille este captivat de parfumul unei fete cu parul rosu din Rue de Marais, care curata prune. Dintr-o data, baiatul sugruma fata si miroase din ea cat poate mai mult, pe masura ce ea moare. De aici incolo, el isi va dedica viata pastrarii acestui parfum. Devine ucenic la Giuseppe Baldini, un parfumier italian renumit, si curand stapaneste arta distilarii, creand sute de parfumuri noi. La varsta de 18 ani, adolescentul pleaca la Grasse pentru a invata tehnica de “enfleurage”, diin moment ce este imposibil sa distilezi parfumul unei fiinte umane. ( Tehnica “enfleurage” consta in aplicarea de petale sau flori pe straturi de grasime, unde se lasa 1-3 zile, pentru ca planta sa-si lase parfumul in acel seu de animal. ) Baldini este de acrod sa-i dea lui Grenouille documentele de calatorie, daca baiatul este de acord sa-i lase cel putin 100 de formule noi de parfum si promite ca nu se mai intoarce niciodata in Paris.
Partea a doua
Grenouille calatoreste noaptea, prin munti, pentru a ajunge la Grasse. Evita sa se intalneasca alti oameni atat cat poate. In Auvergne, se adaposteste intr-o pestera unde ramane timp de 7 ani, traind in castelul liliachiu din capul lui. In fanteziile lui, parfumurile mirosite de-a lungul vietii sunt bauturi, si stau in jurul lui, in sticle. In acesti 7 ani, iese din pestera numai noaptea. Descopera ca nu duce lipsa de nimic in pestera, si ar fi ramas acolo definitiv daca nu s-ar fi intamplat “catastrofa”. Pentru ca aici, in pestera, descopera ca el insusi nu are miros. Aceasta descoperire il face sa plece mai departe spre Grasse.
Partea a treia
Dupa ce-si paraseste pestera, Grenoiulle petrece o scurta perioada de timp cu Marchizul de Taillade-Espinasse si sfarseste lucrand pentru Doamna Arnulfi din Grasse, unde invata metoda enfleurage-ului. Grenouille descopera, de asemenea, inca o fata cu parul rosu, pe nume Laure Richis, o fata nemaipomenit de frumoasa, al carei parfum este si mai bun decat al fetei din Rue de Marais. Cand o vede pentru prima oara, ea este inca foarte tanara (in jur de 14 ani) si el decide sa mai astepte inca 2 ani, inainte de a incerca sa-i capteze mirosul. In orice caz, singura metoda de a captura parfumul unei fiinte vii este omorarea ei. Inaintea Laurei, Jean Baptiste omoare alte 24 de fete tinere si frumoase, in incercarea de a le lua parfumul. El le taie parul si le ia hainele cu el. Faptul ca el nu are miros, devine o mare calitate a lui si niciodata nu este prins. Cand este prins un alt criminal in Grenoble, toata lumea din Grasse crede ca s-a terminat cu crimele, cu o singura exceptie - Antoine Richis, tatal Laurei. Antoine isi da seama de gandirea criminalului si decide sa plece, avand intentii de a-si marita fata. Ei petrec prima noapte de calatorie in localitatea La Napoule, dar Grenouille le ia urma si o omoara pe Laure. Chiar daca Jean Baptiste pleaca inainte de trezirea cuiva, el este arestat la scurt timp dupa omorarea Laurei si curtea decide sa-l execute. In acel moment, el deja a facut parfumul din hainele si parul Laurei.
Süskind face referire la un “act prometean” atunci cand povesteste despre ce s-a intamplat in acea zi, a executiei. Parfumul Laurei emana atata dragoste, incat ii face pe cei 10.000 de oameni din multime sa declanseze o orgie, si sa-l considere pe Grenouille cea mai minunata persoana pe care au vazut-o vreodata. Dar Grenouille nu simte decat antipatie pentru ei. Chiar si cand Antoine Richis vine la el, implorandu-l sa il ierte, Grenouille lesina. Cand se trezeste din nou, se afla in patul Laurei, in timp ce Antoine il tine de mana si il roaga sa ii fie fiu. Dar, cu toate astea, tot ce doreste baiatul este sa se intoarca la Paris si sa moara.
Partea a patra
Grenouille stie acum ca el nu va putea arata niciodata ca ceilalti, si nici nu-si va putea simti vreodata mirosul. Cu toate astea, el ar avea puterea sa faca orice ar vrea: “puterea invincibila de a comanda omenirii sa iubeasca.” Cand se reintoarce la piata de peste unde s-a nascut, isi varsa pe cap restul fiolei cu parfumul Laurei. Criminalii care pandeau prin piata, il percep ca pe un inger si mananca. Cand au terminat, se simt ca si cand ar fi facut pentru prima data “ceva din iubire”.
Caracterizare
Infatisare
Ca si bebelus, Grenouille se spune ca avea ochi ciudati, de culoare incerta, ceva intre griul stridiilor si cremul opalului alb, si ca “nu prea vedea bine cu ei”. Pe cand statea la Doamna Gaillard, este descris ca fiind urat, dar nu intr-atat incat sa sperie lumea. Cand a trait in pestera 7 ani, parul i-a crescut pana la genunchi, iar barbia pana la buric, si, prima oara cand l-au vazut oamenii, au fugit mancand pamantul. Marchizul Taillade-Espinasse ii da haine noi, ii pudreaza fata si ii taie unghiile si parul. El ii spune lui Grenouille ca era ca o bestie cand l-a gasit si ca l-a transformat intr-o persoana. Aici de fapt se arata cu adevarat cat de normal arata, cu toate ca descrierea ocupa putine pagini. Pentru ca nu are propriul miros, baiatul trece, de multe ori, neobservat.
Personalitate
In toata cartea, el trece ca un hoinar solitar. Lipsa lui de miros sperie lumea, chiar daca ei nu realizeaza in fapt acest lucru. Calatoreste noaptea pentru a evita, pe cat posibil, sa se intalneasca cu alte persoane. Este, de asemena, narcisist, dorind sa fie mai bun decat toti, in incercarea de a-si darui un miros mai bun. El nu simte nici o remuscare vi-s-vis de crimele pe care le face, dar nu omoara pentru simpla placere de a o face. El isi omoara victimele pentru ca are nevoie de parfumul lor si numai omorandu-le le poate lua parfumul. In noaptea in care o ucide pe Laure Richis, Grenouille este atat de satisfacut de sine, incat isi multumeste sie insusi ca este asa cum este. La orgie, nu simte decat dispret pentru toti ceilalti oameni, chiar daca acestia ii adora. Parfumul insa nu il poate face pe el sa-i iubeasca pe ceilalti, si lipsa lui de miros ii opreste pe ceilalti sa il iubeasca pe el. Parfumul creat ii da lui toata puterea din lume, dar nu il poate ajuta sa se miroasa sau sa se cunoasca, si ajunge astfel la concluzia ca viata lui este fara sens.
Filmul
In 2006, romanul a fost transformat intr-un film cu acelasi nume, in regia lui Tom Tykwer si avandu-l pe Ben Whishaw in rolul lui Grenouille. Producatorul filmului, Bernd Eichinger, a marturisit ca Whishaw "intrupa atat inocentul, cat si criminalul."
Filmul sugereaza ca Grenouille are sentimente, mai multe decat are eroul din roman. In carte, Grenouille este complet constient de ceea ce face, atunci cand o sugruma pe fata cu prunele, el neavand nici o remuscare, gandindu-se doar la a-i capta parfumul. In film, fata (Karoline Herfurth) l-a intalnit deja pe Grenouille in oras, atunci cand el o sperie, adulmecandu-i mana. Atunci cand ea il observa standu-i la spate mai tarziu, ea tipa si el ii pune mana pste gura ca sa o opreasca sa mai faca asta. El apare totusi surprins cand isi da seama ca fata e moarta. Chiar pare ca, pentru un moment, ii pare rau. In timpul orgiei din film, se gandeste din nou la fata si viseaza cu ochii deschisi ca o saruta, lucru care il face sa planga.
De asemenea, sunt diferente in varsta lui. In carte, el are numai 15 ani cand o sufoca pe fata cu prunele si incepe sa lucreze pentru Baldini, are 18 ani cand paraseste Parisul si 25 cand pleaca din pestera. In film, el are deja aproape 20 cand isi omoara prima victima, si nu petrece atat de mult timp in pestera.
marți, 11 mai 2010
Nici nu stiu bine cu ce sa incep. Cu faptul ca Base a zis ca, din cauza pampersilor, tara e in colaps economic? Sau cu faptul ca, vezi-Doamne, din cauza a cativa care vand tigari prin piata, evaziunea fiscala a decimat financiar Romania? Sau, poate, ar trebui sa ma leg de faptul ca dragii nostrii alesi parlamentari nu mai au ce discuta in Parlament, incat au trecut la vizionare de filme porno pe laptopuri de ultima generatie de la o mare firma americana????
Stau si ma gandesc ca tampita...Daca statul ar "recompensa" cum trebuie cresterea natalitatii din Romania, poate nu ar trebui sa subventioneze laptele si pampersii. Ca mamicile nu raman de nebune gravide ca sa ia de la stat pampersi si lapte si sa-l vanda. Ar stii ce si cum sa dramuiasca banii ca sa le ajunga pentru tot. Ar stii ca indemnizatia de mama se calculeaza in functie de studiile pe care le are fiecare, si ca trebuie sa se intinda cat le e plapuma data de scolile frecventate. Si daca aceasta suma ar fi mica, nu ar mai fi vina presedintelui, guvernului si sindicatelor. Ci doar a lor, pentru ca au puiat inainte de a-si definitiva o situatie materiala.
Stau si ma gandesc iara ca tampita...Daca accizele la tigari nu ar mai sari mai ceva ca turnul Eiffel, am mai cumpara tigari de contrabanda? Le-am mai face vanzare trepadusilor cu aere de mari patroni, care cred ca daca vand trei cartuse de tigari si doua masline, fac afaceri mai ceva ca magazinele Harrods din Londra? Nu. Ne-am lua in continuare drogul necesar de la buticul din colt, am ramane fidei unei marci bune de tutun si nu am mai trage pe nas toate traznaile venite de la moldoveni.
Stau si ma gandesc iarasi si de data asta sunt chiar tampita...De ce mama naibii le trebuie parlamentarilor laptopuri ultra-performante si ultra-moderne, si, evident, printre cele mai scumpe? Pentru a citi niste amarate de documente legislative in format Word??? Mama mia...Formatul Word merge foarte bine si pe ultimul jeg de laptop, chiar si cu memoria cea mai mica, chiar si cu procesorul cel mai rapciugos, poate chiar impins si de la spate dupa cum bate vantul...mai ales din directia bunavointei...
"Somnul ratiunii/natiunii naste monstrii"... nNu stiu acuma la ora asta tarzie, cine si cand a spus-o. Dar mare adevar a grait. Poate era Nostradamus care prevedea, la un pahar de slibovita, ca undeva, in Sud-Estul Europei, o tara cu alesii neamului adormiti in plin Senat va duce tarisoara asta la groapa de gunoi a lumii. Sau poate era unul dintre Oracolele lui Apollo din Delphi care a baut niscai bere rasuflata de la egipteni si a vazut cum o tara intreaga - candva "Granaul Europei" se duce la fund mai ceva ca drojdia in butoiul cu boasca.
Nu mai pot de sila. O sila care doare. O sila infecta. Daca s-a ajuns ca, pentru salvarea unei tari - care, odata, avea fabrici si uzine de renume european - sa se ia din buzunarul mamelor, care si-au dorit acei copii...sa se ia de la buzunarul pensionarilor care au muncit o viata intrega pentru a se bucura de pensie la batranete...sa se ia din alocatiile bietilor copii care si asa erau astonomice...imi cer scuze, dar nu mai pot de sila....
Stau si ma gandesc ca tampita...Daca statul ar "recompensa" cum trebuie cresterea natalitatii din Romania, poate nu ar trebui sa subventioneze laptele si pampersii. Ca mamicile nu raman de nebune gravide ca sa ia de la stat pampersi si lapte si sa-l vanda. Ar stii ce si cum sa dramuiasca banii ca sa le ajunga pentru tot. Ar stii ca indemnizatia de mama se calculeaza in functie de studiile pe care le are fiecare, si ca trebuie sa se intinda cat le e plapuma data de scolile frecventate. Si daca aceasta suma ar fi mica, nu ar mai fi vina presedintelui, guvernului si sindicatelor. Ci doar a lor, pentru ca au puiat inainte de a-si definitiva o situatie materiala.
Stau si ma gandesc iara ca tampita...Daca accizele la tigari nu ar mai sari mai ceva ca turnul Eiffel, am mai cumpara tigari de contrabanda? Le-am mai face vanzare trepadusilor cu aere de mari patroni, care cred ca daca vand trei cartuse de tigari si doua masline, fac afaceri mai ceva ca magazinele Harrods din Londra? Nu. Ne-am lua in continuare drogul necesar de la buticul din colt, am ramane fidei unei marci bune de tutun si nu am mai trage pe nas toate traznaile venite de la moldoveni.
Stau si ma gandesc iarasi si de data asta sunt chiar tampita...De ce mama naibii le trebuie parlamentarilor laptopuri ultra-performante si ultra-moderne, si, evident, printre cele mai scumpe? Pentru a citi niste amarate de documente legislative in format Word??? Mama mia...Formatul Word merge foarte bine si pe ultimul jeg de laptop, chiar si cu memoria cea mai mica, chiar si cu procesorul cel mai rapciugos, poate chiar impins si de la spate dupa cum bate vantul...mai ales din directia bunavointei...
"Somnul ratiunii/natiunii naste monstrii"... nNu stiu acuma la ora asta tarzie, cine si cand a spus-o. Dar mare adevar a grait. Poate era Nostradamus care prevedea, la un pahar de slibovita, ca undeva, in Sud-Estul Europei, o tara cu alesii neamului adormiti in plin Senat va duce tarisoara asta la groapa de gunoi a lumii. Sau poate era unul dintre Oracolele lui Apollo din Delphi care a baut niscai bere rasuflata de la egipteni si a vazut cum o tara intreaga - candva "Granaul Europei" se duce la fund mai ceva ca drojdia in butoiul cu boasca.
Nu mai pot de sila. O sila care doare. O sila infecta. Daca s-a ajuns ca, pentru salvarea unei tari - care, odata, avea fabrici si uzine de renume european - sa se ia din buzunarul mamelor, care si-au dorit acei copii...sa se ia de la buzunarul pensionarilor care au muncit o viata intrega pentru a se bucura de pensie la batranete...sa se ia din alocatiile bietilor copii care si asa erau astonomice...imi cer scuze, dar nu mai pot de sila....
luni, 10 mai 2010
Sunt facuta praf. Am avut o zi de kkt. Bleah. Si cu astia care urla dupa cei 25% din salarii. Dar nimeni nu face absolut nimica. Mi s-a zis de catre o prietena sa ies in strada... Da, da...Si amaratii aia de acum 20 de ani au iesit in strada. Si? Au murit degeaba. Tot la fundul sacului am ajuns. E adevarat ca acuma putem striga din toti rarunchii "Jos Basescu". Avem acest drept liber de exprimare. Atat am castigat la revolutie. Ca un trai decent, nexam. Si nici bucuria de a trai bine.
Na ca imi murira ideile. Nu mai stiu ce sa scriu. Am o scarba imensa pentru toti imbuibatii acestei tari, care si-au facut avere pe spinarea celor umili si mici. Am o sila imensa pentru toti cei care si-au facut imensele averi dupa revolutie. O sa-mi spuneti...Din munca cinstita....Serios??? Oare cei care ocupa topul celor o suta de miliardari din Romania si-au facut toti banii numai din munca cinstita? Am avut azi o pacienta care povestea ca era contabila la o firma din asta de bastani. Facea doua evidente contabile. Una pe bune - pe reale - si una pentru controale. Sa nu se vada contrabanda cu droguri, cu tigari, cu fetite, cu cine/ce mai stie ce.
De ce directorii de firme mari si de institutii au salariile atat de mari, atata timp cat ei au o gramada de consilieri care le fac treaba? Ei, directorii, ce mai fac? Stau in fund si semneaza doar actele intocmite de consilieri??? Cum se justifica salariile lor, atata timp cat armata de consilieri munceste in locul lor? Asta nu am sa inteleg niciodata. De ce pe vremea impuscatului un director isi putea face treaba bine-mersi, fara sa aibe dupa el armata de consilieri pe te miri ce tema, si acuma trebuie sa fie indreptati pentru orice?!?!? Oare sunt consilieri si pentru linia jetului de urina de la buda sau cum sa impaturesti hartia igienica? Sa mor ca la asa ceva m-as baga. Meserie rusinoasa, dar macar as avea tupeu sa cer spor de rusine...
Ca sa nu mai spun ca azi, cand sa vin acasa, alta belea pe strada. Toata statia de autobuz unde trebuia sa "traga" masina, era ocupata de autoturisme parcate la shto. Si sa nu mai zic ca din una coboara o tanti la vreo 40 de ani, toata numai scarba - probabil ca trebuia sa-si deplaseze suncile - si merge 20 de m sa duca nu stiu ce. Si se intoarce in sila in masina - sila pentru prostii care asteptau in statie. Nu m-am putut abtine si i-am zis colegei mele - vezi daca am facut o facultate? Mai bine faceam scoala vietii la seral, sectiunea trotuar/centura. Sa mai spun ca masina duducii era un SUV BMW? De ocupa juma de statie, atat pe latime, cat si pe lungime? Neeee. N-are rost.
Cam asta a fost incununarea glorioasa a unei zile de luni. Sper sa nu fie la fel toata saptamana, ca ma apuca dileala de tot. Deocamdata cutza mea imi ridica moralul, stand dragalas langa mine si fixandu-ma cu privirea, cu jucarioara la picioare. Oof. Bine ca mai exista sufletelul asta dulce. Ah! Si am uitat. Ii multumesc sotului ca e langa mine. Iarasi m-a alintat in seara asta. Si m-a asteptat cu tocanita de ciuperci. Mi-ammm.
Na ca imi murira ideile. Nu mai stiu ce sa scriu. Am o scarba imensa pentru toti imbuibatii acestei tari, care si-au facut avere pe spinarea celor umili si mici. Am o sila imensa pentru toti cei care si-au facut imensele averi dupa revolutie. O sa-mi spuneti...Din munca cinstita....Serios??? Oare cei care ocupa topul celor o suta de miliardari din Romania si-au facut toti banii numai din munca cinstita? Am avut azi o pacienta care povestea ca era contabila la o firma din asta de bastani. Facea doua evidente contabile. Una pe bune - pe reale - si una pentru controale. Sa nu se vada contrabanda cu droguri, cu tigari, cu fetite, cu cine/ce mai stie ce.
De ce directorii de firme mari si de institutii au salariile atat de mari, atata timp cat ei au o gramada de consilieri care le fac treaba? Ei, directorii, ce mai fac? Stau in fund si semneaza doar actele intocmite de consilieri??? Cum se justifica salariile lor, atata timp cat armata de consilieri munceste in locul lor? Asta nu am sa inteleg niciodata. De ce pe vremea impuscatului un director isi putea face treaba bine-mersi, fara sa aibe dupa el armata de consilieri pe te miri ce tema, si acuma trebuie sa fie indreptati pentru orice?!?!? Oare sunt consilieri si pentru linia jetului de urina de la buda sau cum sa impaturesti hartia igienica? Sa mor ca la asa ceva m-as baga. Meserie rusinoasa, dar macar as avea tupeu sa cer spor de rusine...
Ca sa nu mai spun ca azi, cand sa vin acasa, alta belea pe strada. Toata statia de autobuz unde trebuia sa "traga" masina, era ocupata de autoturisme parcate la shto. Si sa nu mai zic ca din una coboara o tanti la vreo 40 de ani, toata numai scarba - probabil ca trebuia sa-si deplaseze suncile - si merge 20 de m sa duca nu stiu ce. Si se intoarce in sila in masina - sila pentru prostii care asteptau in statie. Nu m-am putut abtine si i-am zis colegei mele - vezi daca am facut o facultate? Mai bine faceam scoala vietii la seral, sectiunea trotuar/centura. Sa mai spun ca masina duducii era un SUV BMW? De ocupa juma de statie, atat pe latime, cat si pe lungime? Neeee. N-are rost.
Cam asta a fost incununarea glorioasa a unei zile de luni. Sper sa nu fie la fel toata saptamana, ca ma apuca dileala de tot. Deocamdata cutza mea imi ridica moralul, stand dragalas langa mine si fixandu-ma cu privirea, cu jucarioara la picioare. Oof. Bine ca mai exista sufletelul asta dulce. Ah! Si am uitat. Ii multumesc sotului ca e langa mine. Iarasi m-a alintat in seara asta. Si m-a asteptat cu tocanita de ciuperci. Mi-ammm.
duminică, 9 mai 2010
Buna dimineata. Am facut ochi. Da, da, da. Stiu ca e tarziu si altii deja muncesc la ora asta. Ma lasati? Eu am recunoscut dintotdeauna si o recunosc ca nu le am cu sculatul dimineata si cu lucratul la ore matinale, cat inca e lipit somnul de mine. Bleah. Cafeaua e rece. E facuta de ieri si lasata in cafetiera. As putea-o incalzi la microvele, dar mi-e lene.
Hi, hi. Am urmarit aseara pe un forum o discutie interesanta. Doamne educate, cu studii si pozitii sociale, balacarindu-se intr-o discutie septica, incarcata de invective si acuze. M-a bufnit si rasul. A fost ca in jocul ala pe care il practicam la gradinita. Ba tu! Ba tu! Ba tu!! Ba tu!! Oooof. Acuzatii aiurea. Niste doamne si domnisoare educate care au coborat la mintea unei nebune, care cerseste audienta si face pe razbunatoarea, fara sa-i fi cerut nimeni asta. Dar radeam cu gura pana la urechi...mi-adusesem aminte de zicala aia celebra:"Paine si circ". Frate, nu mai aveai timp sa mananci ca zbura circul uite-asa...vrium, vrium, vrium....
E bine azi. E soare. Stati sa scot un deget pe geam sa vad. Dap. E bine. E caldut. Doamneeeeee, mare ti-e gradina. M-a sunat o pacienta ca sa-l programez urgent pe barba-su la 2. Dar nu m-a intrebat - sunt, nu sunt, am alt pacient programat, nu am, ea vrea la doua. Eventual sa-l pun in bratele pacientului care e programat la doua. He, he. Daca ar stii ca e o dama bine, nu ar mai tine mortis sa ii programez barbatu' la 2...:))...Moooama si m-am uitat acuma pe programari. Azi clar iar vin acasa secata de puteri si de toate alea. Mai am una bucata pacient...nu am nimic cu el, daca s-ar spala, daca nu ar veni mirosind a transpiratie si zemuri statute. Of. Daca diseara nu dau nici un semn de viata, sa stiti ca ma gasiti la urgenta, cu oxigenu'n nas...
Oups. Se trezi sotu'. Si catzalul. Asta mica o venit la mine dand din coada fericita ca ma vede: "Buna dimineataaaaa!". Hi, hi, hi. Rade cu toti dintisorii. Dintisori? Rectific. Coltoi. De-a dreptul coltoi. Hopa. "Alergat viteza prin casa dupa tati. Poate-poate capatam ceva bun de rontaiala. Am vazut eu ca mami cu tati au luat niste pungute galbene din magazin sambata. Si din chestiile alea galbene iese ceva bun. Mi-am. Mi-am. Mrrrr. Am zis mi-am, nu mi-au. Sunt cutzu, nu pisica. Ce daca ma mai alint si eu cateodata. Ce daca. Ce daca. Eu sunt cutzu. Si dorm in pat langa tati. Daaaaa.
Off. Incepe ritualul obisnuit. Tati fumeaza 3 tigari la cafea. Mami vorbeste pe calculator cu fetele. La 11 jumate mami face papa si imi scapa si mie ceva bun. Apoi mami pleaca la 1 si revine seara la 7-8. Neeee. Nu-mi place. Vreau sa fiu cu mami si cu tati undeva sa alergam, sa ne jucam, sa avem niscai iarba, niscai muste sa alerg si eu dupa ceva. Mrrrrr. Deocamdata mi s-a pus pata pe jucaria asta. Mrrrr. Stai ca are chitaitoare. Ia sa vedem din ce e facuta chitaitoarea. Sa vedem. Sa vedem. Sa vedem. Gata. Am rezolvat. Am scos chitaitoarea. Dar tot nu m-am lamurit din ce e facuta. Na ca acuma nu mai chitaie. Ooof. Tre' sa-mi ia mami alta jucarie. Cu chitaitoare! Cu chitaitoare! Ia sa stau eu cuminte aici si sa nu afle nimeni ce am facut. Poate daca sunt cuminte, imi cumpara mami alta jucarie. Cu chitaitoare. Daaaaaaa!
Hi, hi. Am urmarit aseara pe un forum o discutie interesanta. Doamne educate, cu studii si pozitii sociale, balacarindu-se intr-o discutie septica, incarcata de invective si acuze. M-a bufnit si rasul. A fost ca in jocul ala pe care il practicam la gradinita. Ba tu! Ba tu! Ba tu!! Ba tu!! Oooof. Acuzatii aiurea. Niste doamne si domnisoare educate care au coborat la mintea unei nebune, care cerseste audienta si face pe razbunatoarea, fara sa-i fi cerut nimeni asta. Dar radeam cu gura pana la urechi...mi-adusesem aminte de zicala aia celebra:"Paine si circ". Frate, nu mai aveai timp sa mananci ca zbura circul uite-asa...vrium, vrium, vrium....
E bine azi. E soare. Stati sa scot un deget pe geam sa vad. Dap. E bine. E caldut. Doamneeeeee, mare ti-e gradina. M-a sunat o pacienta ca sa-l programez urgent pe barba-su la 2. Dar nu m-a intrebat - sunt, nu sunt, am alt pacient programat, nu am, ea vrea la doua. Eventual sa-l pun in bratele pacientului care e programat la doua. He, he. Daca ar stii ca e o dama bine, nu ar mai tine mortis sa ii programez barbatu' la 2...:))...Moooama si m-am uitat acuma pe programari. Azi clar iar vin acasa secata de puteri si de toate alea. Mai am una bucata pacient...nu am nimic cu el, daca s-ar spala, daca nu ar veni mirosind a transpiratie si zemuri statute. Of. Daca diseara nu dau nici un semn de viata, sa stiti ca ma gasiti la urgenta, cu oxigenu'n nas...
Oups. Se trezi sotu'. Si catzalul. Asta mica o venit la mine dand din coada fericita ca ma vede: "Buna dimineataaaaa!". Hi, hi, hi. Rade cu toti dintisorii. Dintisori? Rectific. Coltoi. De-a dreptul coltoi. Hopa. "Alergat viteza prin casa dupa tati. Poate-poate capatam ceva bun de rontaiala. Am vazut eu ca mami cu tati au luat niste pungute galbene din magazin sambata. Si din chestiile alea galbene iese ceva bun. Mi-am. Mi-am. Mrrrr. Am zis mi-am, nu mi-au. Sunt cutzu, nu pisica. Ce daca ma mai alint si eu cateodata. Ce daca. Ce daca. Eu sunt cutzu. Si dorm in pat langa tati. Daaaaa.
Off. Incepe ritualul obisnuit. Tati fumeaza 3 tigari la cafea. Mami vorbeste pe calculator cu fetele. La 11 jumate mami face papa si imi scapa si mie ceva bun. Apoi mami pleaca la 1 si revine seara la 7-8. Neeee. Nu-mi place. Vreau sa fiu cu mami si cu tati undeva sa alergam, sa ne jucam, sa avem niscai iarba, niscai muste sa alerg si eu dupa ceva. Mrrrrr. Deocamdata mi s-a pus pata pe jucaria asta. Mrrrr. Stai ca are chitaitoare. Ia sa vedem din ce e facuta chitaitoarea. Sa vedem. Sa vedem. Sa vedem. Gata. Am rezolvat. Am scos chitaitoarea. Dar tot nu m-am lamurit din ce e facuta. Na ca acuma nu mai chitaie. Ooof. Tre' sa-mi ia mami alta jucarie. Cu chitaitoare! Cu chitaitoare! Ia sa stau eu cuminte aici si sa nu afle nimeni ce am facut. Poate daca sunt cuminte, imi cumpara mami alta jucarie. Cu chitaitoare. Daaaaaaa!
Iac.....Bine ca m-am trezit mai tarziu. Ploua afara. Urat. Urat. Urat. Nu-mi place. De fapt nu mi-a placut deloc noaptea trecuta. Am facut iar o criza biliara. Dar aveam impresia ca parca ma dor si rinichii. Bine ca stiu ca acolo nu am pietre. Noroc ca am avut medicamente in casa. Mama ei de viata. Acum nu ma mai doare. Dar parca sunt batuta. Parca am chefuit toata noaptea. Cred si eu. Trezita de durere la 5 jumate, am stat cu ochii pe pereti si m-am foit pana la 7, cand durerea a inceput sa se potoleasca. Si iar ploua. Urasc ploaia pentru ca se face noroi. Altfel imi place. E aerul mai curat.
Ziceam aseara ca fac orez? Parca. De fapt ma gandisem si la cartofi prajiti cu mici. Nu mai fac nimic. Pentru ca numai ideea uleiului prajit iar imi revolta ficatul. Bleah. Ce bine ca nu suntem disperati dupa cartofi prajiti. Mai bine. Acuma nu le ducem dorul. Ca si cand nu ar fi. Cred ca am sa fac totusi o pizza. Am tot ce-mi trebuie. Off. Si am o casoleta de un kilogram de ciuperci de feliat. He, he. Eu abia ma tin pe picioare.
Si afara ploua. Imi tiuie o ureche. O fi de bine sau de rau? Niciodata nu am stiut. Stiu doar ca nu am chef azi. Nu am chef de nimic. Decat sa zac. Abia astept sa ma spal si pe cap. Mi-am luat sampon cu miros de flori de tei. Ma innebuneste mirosul asta. Si cel de iasomie. Dar cu iasomie nu am gasit. De fapt nici nu m-am uitat daca exista, ca m-am infipt in cel de tei.
Si iar ploua afara. Iar vine cutza mea ca porcul de afara. Of. Vreau ceva, dar nici eu nu stiu ce vreau. Sunt o mataita. Vreau sa ma alint. Bine ca sotul nu se supara. Din contra. Ma mangaie ca pe pisicute, sub barbie. Ioi, m-a pupat pe frunte. E semn bun, nu? Hi, hi. Pot sa-i cer ce vreau azi. Doar sunt mataita. Deocamdata caut ceva bun de vazut la teveu. Daca nu gasesc nimic, cred ca imi deschid compul mare si ma joc. Am un joc fain cu constructii de casute. Sunt multimiliardara. In joc. Of.
Si nu am chef azi. Nu am chef de nimiiiiiic.
Ziceam aseara ca fac orez? Parca. De fapt ma gandisem si la cartofi prajiti cu mici. Nu mai fac nimic. Pentru ca numai ideea uleiului prajit iar imi revolta ficatul. Bleah. Ce bine ca nu suntem disperati dupa cartofi prajiti. Mai bine. Acuma nu le ducem dorul. Ca si cand nu ar fi. Cred ca am sa fac totusi o pizza. Am tot ce-mi trebuie. Off. Si am o casoleta de un kilogram de ciuperci de feliat. He, he. Eu abia ma tin pe picioare.
Si afara ploua. Imi tiuie o ureche. O fi de bine sau de rau? Niciodata nu am stiut. Stiu doar ca nu am chef azi. Nu am chef de nimic. Decat sa zac. Abia astept sa ma spal si pe cap. Mi-am luat sampon cu miros de flori de tei. Ma innebuneste mirosul asta. Si cel de iasomie. Dar cu iasomie nu am gasit. De fapt nici nu m-am uitat daca exista, ca m-am infipt in cel de tei.
Si iar ploua afara. Iar vine cutza mea ca porcul de afara. Of. Vreau ceva, dar nici eu nu stiu ce vreau. Sunt o mataita. Vreau sa ma alint. Bine ca sotul nu se supara. Din contra. Ma mangaie ca pe pisicute, sub barbie. Ioi, m-a pupat pe frunte. E semn bun, nu? Hi, hi. Pot sa-i cer ce vreau azi. Doar sunt mataita. Deocamdata caut ceva bun de vazut la teveu. Daca nu gasesc nimic, cred ca imi deschid compul mare si ma joc. Am un joc fain cu constructii de casute. Sunt multimiliardara. In joc. Of.
Si nu am chef azi. Nu am chef de nimiiiiiic.
sâmbătă, 8 mai 2010
luati-ma incet...
Off. Pana am invatat ce si cum cu bloggurile astea, mi-au crescut peri albi. Nu spun unde. Sa zicem ca pe cap. Nu, nu in cap, cum am fi obisnuiti sa zicem...acolo am cel mult tarate. Sau, cum imi spuneau parintii cand eram mica - suna a gol. Deci vid. Niente. Vax. Zero. Barat.
Uuuffff. Ma enerveaza cretinii astia la teveu, ca, din 70 de programe, nu am nici un film de vazut. Am lasat pe HBO, la o porcarie cu Ben Stiller. Ceva cu Vietnamul. Pana mea. Acest tip de umor cu mate scoase si sange mult nu ma face sa rad. Schimonoselile a la Jim Carey nu ma mai impresioneaza. Oricum, de ceva timp nu ma mai impresioneaza mai nimic in tara asta. Oamenii se trezesc fara job dupa 15-20 de ani de munca, cainii trebuie eutanasiati si pensionarii sa treaca deja direct in cosciuge...ca tot fac umbra pamantului degeaba. Traiasca Partidul Comunist Roman, in frunte cu secretarul sau general, tovarasul Traian Basescu.
Pur si simplu nu mai inteleg nimic din ce se intampla in jurul meu. In tara in care m-am nascut, in tara in care vreau sa traiesc, in tara in care am o meserie, in tara in care am o familie si vreau sa-mi cresc copii. Sunt poate eu buimaca sau inca nu m-am trezit din somn. Mda, si aud un comentariu.."pai daca te dai regina a Egiptului, pixu' meu, ce vrei sa mai vezi si sa mai auzi...tu nu te vezi ca esti mumie???". Tipic. Nu m-ar mira un astfel de comentariu.
Mi-am mai aprins o tigara. D-aia de la moldoveni. Ieftina. Oooof. Screm o injuratura printre dinti. S-a aprins prost. Ma inseala. Care dintre ei, ca sotul e acasa. Nu-i nimic. De-abia mi-am cumparat 5 brichete antivant. Mergeeee bandaaaa. Licureste, scanteieste si ia foc. A! Si scoate fum. Of, de m-as putea lasa de fumat. Asta e singurul meu viciu pe care cu mandrie anunt ca il mai am. De barbati m-am lasat de 8 ani, am doar unul. Alcool, de un an, "greatie" a doua pietre peste un centimetru din vezica biliara. Droguri nu am incercat niciodata si nici nu am de gand. Asa ca mi-a ramas tigara. As vrea sa ma las, dar inca nu pot. Poate va veni si motivatia aia...Poate...
Ma gandesc ce gatesc maine. Poate iar orez - sa mor de nu ajungem amandoi chinezi la cata albitura de-asta bagam in noi. Cred ca asta vrea si conducatorul nostru mult iubit sa faca din noi. Robotei care muncesc bine, repede, pe bani putini si care mananca cereale. Eventual sa si pastem, ca iarba e mai ieftina decat toate. Ah, am uitat. A trecut pastele. Nu-i nimic. Facem exercitii de pascut pana la anul, cand iarasi behaim ca mieii. Daca mai apucam si nu ne taie nenea cel mare si tare ca sa ne dea la export.
Ma doare burta. M-a mancat undeva sa beau niste lapte batut. Era el nitel mai acru decat trebuie, dar mi-a fost sete. Ce sa fac. Bere nu, vin nu, coniac nu...nici macar lapte nu? Acum ma doare burta. Mai bine il aruncam. Dar mi-a fost lene sa cobor la maga sa mai iau altul. Asa-mi trebuie. Sa ma invat minte. Oups. Mi-a mai iesit in barba un cos. O fi de la laptele batut? Neeee. Sunt la pubertate.
Oh. Liniste. Vecinii de la blocul de vis-a-vis au terminat sedinta in nocturna. Ce bine. Pot deschide si eu geamul sa se aeriseasca. Cum de ce? A, nu v-am spus? Mi-am mai aprins o tigara. Ultima. Promit. Oare merge sa beau acuma niste limonada? Rece? Nu ma apuca oaresce? Nu ma risc. Stau asa si mor de sete. Ce fericit ar fi Baselu'. Un salariu mai putin. Bine ca nu sunt caine. Ca m-ar prinde si m-ar castra. Sau, daca in 7 zile nu m-ar adopta nimeni, m-ar eutanasia. Ham, ham. Ce bine ca nu sunt cutzu.
Gata. Am terminat tigara. Stop joc. Stop fumat pentru azi. Da, da. Cine ma aude chiar ma crede. Pai "e" 19 minute peste 12, cum zic americanii. Si englejii. Time-out. Ma bazaie un tantar. Ce mama naibii? Pe astia nu-i eutanasiaza nimeni?
Uuuffff. Ma enerveaza cretinii astia la teveu, ca, din 70 de programe, nu am nici un film de vazut. Am lasat pe HBO, la o porcarie cu Ben Stiller. Ceva cu Vietnamul. Pana mea. Acest tip de umor cu mate scoase si sange mult nu ma face sa rad. Schimonoselile a la Jim Carey nu ma mai impresioneaza. Oricum, de ceva timp nu ma mai impresioneaza mai nimic in tara asta. Oamenii se trezesc fara job dupa 15-20 de ani de munca, cainii trebuie eutanasiati si pensionarii sa treaca deja direct in cosciuge...ca tot fac umbra pamantului degeaba. Traiasca Partidul Comunist Roman, in frunte cu secretarul sau general, tovarasul Traian Basescu.
Pur si simplu nu mai inteleg nimic din ce se intampla in jurul meu. In tara in care m-am nascut, in tara in care vreau sa traiesc, in tara in care am o meserie, in tara in care am o familie si vreau sa-mi cresc copii. Sunt poate eu buimaca sau inca nu m-am trezit din somn. Mda, si aud un comentariu.."pai daca te dai regina a Egiptului, pixu' meu, ce vrei sa mai vezi si sa mai auzi...tu nu te vezi ca esti mumie???". Tipic. Nu m-ar mira un astfel de comentariu.
Mi-am mai aprins o tigara. D-aia de la moldoveni. Ieftina. Oooof. Screm o injuratura printre dinti. S-a aprins prost. Ma inseala. Care dintre ei, ca sotul e acasa. Nu-i nimic. De-abia mi-am cumparat 5 brichete antivant. Mergeeee bandaaaa. Licureste, scanteieste si ia foc. A! Si scoate fum. Of, de m-as putea lasa de fumat. Asta e singurul meu viciu pe care cu mandrie anunt ca il mai am. De barbati m-am lasat de 8 ani, am doar unul. Alcool, de un an, "greatie" a doua pietre peste un centimetru din vezica biliara. Droguri nu am incercat niciodata si nici nu am de gand. Asa ca mi-a ramas tigara. As vrea sa ma las, dar inca nu pot. Poate va veni si motivatia aia...Poate...
Ma gandesc ce gatesc maine. Poate iar orez - sa mor de nu ajungem amandoi chinezi la cata albitura de-asta bagam in noi. Cred ca asta vrea si conducatorul nostru mult iubit sa faca din noi. Robotei care muncesc bine, repede, pe bani putini si care mananca cereale. Eventual sa si pastem, ca iarba e mai ieftina decat toate. Ah, am uitat. A trecut pastele. Nu-i nimic. Facem exercitii de pascut pana la anul, cand iarasi behaim ca mieii. Daca mai apucam si nu ne taie nenea cel mare si tare ca sa ne dea la export.
Ma doare burta. M-a mancat undeva sa beau niste lapte batut. Era el nitel mai acru decat trebuie, dar mi-a fost sete. Ce sa fac. Bere nu, vin nu, coniac nu...nici macar lapte nu? Acum ma doare burta. Mai bine il aruncam. Dar mi-a fost lene sa cobor la maga sa mai iau altul. Asa-mi trebuie. Sa ma invat minte. Oups. Mi-a mai iesit in barba un cos. O fi de la laptele batut? Neeee. Sunt la pubertate.
Oh. Liniste. Vecinii de la blocul de vis-a-vis au terminat sedinta in nocturna. Ce bine. Pot deschide si eu geamul sa se aeriseasca. Cum de ce? A, nu v-am spus? Mi-am mai aprins o tigara. Ultima. Promit. Oare merge sa beau acuma niste limonada? Rece? Nu ma apuca oaresce? Nu ma risc. Stau asa si mor de sete. Ce fericit ar fi Baselu'. Un salariu mai putin. Bine ca nu sunt caine. Ca m-ar prinde si m-ar castra. Sau, daca in 7 zile nu m-ar adopta nimeni, m-ar eutanasia. Ham, ham. Ce bine ca nu sunt cutzu.
Gata. Am terminat tigara. Stop joc. Stop fumat pentru azi. Da, da. Cine ma aude chiar ma crede. Pai "e" 19 minute peste 12, cum zic americanii. Si englejii. Time-out. Ma bazaie un tantar. Ce mama naibii? Pe astia nu-i eutanasiaza nimeni?
buna ziua...lume
hm...sunt tare....am blogg...waw...ce minunatie....sa scriu aici si sa citeasca prietenii...ca mine, ca tine, ca el, ca ea, ca noi,. ca voi ca ei, ca ele....ha ha ha....buna searaaaaaaaa lumeeeeeee....
waw...inca nu-mi revin...am blogg?....oh, da....stupid me...vor citi altii ce scriu pe aici si se vor cruci....mamaaaaa....sa am grija ce scriu....ei si ce??...daca nu le place, asta e....mie imi place....shit...tre' sa renunt la punctele astea de suspensie...parca sunt furnici...sau scarabei??..da da da...scarabei...uau...am blogg.....ce tareeeeee......
buna seara lume....va iubesc pe toti...si pe dusmani, si pe prieteni...
waw...inca nu-mi revin...am blogg?....oh, da....stupid me...vor citi altii ce scriu pe aici si se vor cruci....mamaaaaa....sa am grija ce scriu....ei si ce??...daca nu le place, asta e....mie imi place....shit...tre' sa renunt la punctele astea de suspensie...parca sunt furnici...sau scarabei??..da da da...scarabei...uau...am blogg.....ce tareeeeee......
buna seara lume....va iubesc pe toti...si pe dusmani, si pe prieteni...
Abonați-vă la:
Postări (Atom)