22.05.2010
Nu credeam ca un drum cu autobuzul Sibiu-Bucuresti ma va face sa-mi reamintesc atatea lucruri. Locurile din Sibiu, uneori atat de familiare, acum erau incarcate de alte constructii. Strazile erau acum modificate, intersectiile capatasera ronduri cu flori, arbusti si fantani arteziene.
Mi-am adus aminte cand, copil fiind, imi petreceam o parte din vacanta de vara la Sibiu. Mi s-au rulat in minte amintirile cu bunicul care ma ducea peste tot - in Dumbrava, la Paltinis, la Cisnadioara, la toate muzeele posibile si la concertele de orga de la biserica din spatele Pietei Mari, nu ii mai stiu numele, parca Biserica Evanghelica.
Apoi mi-am adus aminte de sora bunicului, o femeie calda si buna, care ma astepta intotdeauna sa stau la ea, sa-mi faca toate placerile si toate poftele. O femeie calda si buna, care isi dorise toata viata o fetita, dar Dumnezeu o binecuvantase numai cu 2 baieti.
Mi-am adus aminte de plimbarile lungi, pe care le faceam pana in centru, la brat cu matusa mea draga. Cum ne uitam la toate casele si in toate gradinile pline de flori, care erau atat de ingrijite si de curate. Cum ne uitam in vitrinele magazinelor - atat de goale in acea vreme. Cum ne intalneam cu cineva cunoscut si stateam de vorba, matusa mea prezentandu-si mandra nepoata care o conducea in plimbare.
Nu am sa uit plimbarea cu bunicul in Muzeul Satului din Dumbrava, cand, copil fiind, am profitat de o vreme superba pentru a vizita casutele aduse din toate colturile tarii. Conace frumoase, bordeie de stuf, case din lemn cu moara de apa, mori inalte asemanatoare celor olandeze, case cu pridvor inalt si casute mici, de pitici, unde trebuia sa te apleci ca sa poti intra pe usa mica, facuta parca pentru hobbiti.
Nu voi putea niciodata sa-mi uit copilaria si adolescenta incepute aici, cu bunicul. Unele lucruri nu le mai tin minte, fiind prea mica, dar mama imi povestea ca bunul ma ducea in parcul Sub Arini, cu sania. Din cand in cand, tragea intr-o parte, brusc, de sfoara de la sanie, ca eu sa cad in zapada. Si radeam...Radeam, copil fiind, copil nevinovat care inca nu cunostea realitatile si mizeriile vietii.
Mi-aduc aminte vag casa in care stateau, inainte sa-si ia apartamentul de la bloc. O casa veche, cu intrarea printr-o curte larga, pe niste porti mari, facute sa intre, cu ceva vreme in urma, trasura cu cai, apoi, cu timpul, masina. Imi mai aduc aminte inca pomul din mijlocul curtii din spate, unde, de o craca mai groasa, bunicul imi agatase hucinul.
Un leagan de lemn si sfoara, din acela cu bile colorate, albastre si rosii. Mi-o aduc aminte pe vecina, pe Maricica. Imi aduc aminte ca, intr-o seara, bolnavioara fiind, mi-a uns corpul cu ceva si m-a infasurat intr-un cearceaf. Nu-mi mai aduc insa aminte ce aveam de eram bolnava, si nici cu ce ma daduse pe piele. Destul ca ma ustura rau de tot, iar bunica, cu chipul bland si bun ma ruga sa mai rezist un pic, ca-mi face bine.
Imi aduc aminte de gradinita nemteasca unde am facut un semestru sau un an gradinita. Din pacate, germana invatata atunci nu o mai stiu. Nici macar poezioarele de care mama imi spunea ca le rosteam ca o adevarata nemtoaica...