08.07.2010
Fumul de tigara se ridica si facea rotocoale ciudate in aer, de fapt niste arabescuri. Tigara uitata in scrumiera ardea incet, mocnit, topind, putin cate putin, in jarul ei, tutunul aromat.
Noaptea se lasa incet peste orasul care se pregatea de o noua perioada de odihna. Ce ciudat se aude taraitul greierilor. E ciudat ca o insecta atat de mica face un zgomot atat de intens, de puternic, de clar.
O alarma auto s-a pornit in departare, afectand, oarecum, linistea noptii. Un intuneric ce incepe sa fie ca de smoala se lasa peste stradutele laturalnice dintre blocuri. Pasarile adormite cu cioculetul intre pene umplu ramurelele copacilor de sub geamul meu.
Tigara uitata in scrumiera isi lumineaza brusc jarul si, dintre buzele ce au tinut-o captive, un val de fum, cenusiu-albicios, iese o data cu aerul din plamani. Un gust de menta racoreste gatul, provocand senzatii stranii, uitate parca in decurs de o jumatate de ora de la cealalta tigara.
O mana neobosita asterne, in singuratatea serii, randuri de cuvinte ciudate, care par, parca, o litanie. O tanguire. Un planset surd, amestecat cu lacrimi inchistate si suferinte ascunse. Un suflet ratacitor isi cauta libertatea in aceasta lume nebuna, ocupata, zbuciumata, trista, absurda, stinghera, de nepatruns.
O inima bate uitata pe un raft dintr-o carcasa de muschi, tendoane si sange. O inima inecata in tristete, singuratate, uitare, disperare, durere, deziluzie. O inima parasita, dar care se incapataneaza sa bata, ca un ceas cu nisip, ticaind la fiecare graunte care curge incet.
O lacrima sarata aluneca pe obrazul uscat adunand in ea amarul unei vieti furate, trecute, visate si neimplinite. Un oftat prelung ar vrea sa usureze sufletul de povara unor dorinte neimplinite, nemarturisite, nerostite.
Un telefon care suna, si iar suna, si iar suna.
O melodie repetata la nesfarsit, un refren invatat pe de rost, pus incontinuu pe “repeat”, intr-un ceas tarziu de seara, de tristete, de singuratate.
O alta tigara luata din pachetul abia inceput, dar pe jumatate gol déjà, umple spatiul si timpul de arabescuri ciudate si miros ametitor de menta. Telefonul ramane acum mut, mobila fara voce a prezentului.
Un alt oftat prelung urca, inecat de laxcrimi, din strafundurile albastre ale unui suflet uitat, parasit, abandonat, pierdut.
Prea multa suferinta. Prea multa tristete. Prea multa durere. Sufletul ar vrea sa se elibereze. Sa se inalte impreuna cu puful papadiilor acum pocnite. Inima s-ar opri din dansul nebun si totul ar fi liniste. Atat de multa liniste.
O tigara uitata in scrumiera isi lasa fumul alburiu sa se ridice in arabescuri incalcite…