19.07.2010
Iluzie. Vis spulberat. Dragoste marturisita, dar niciodata aratata. Departare, inlantuire, sentimente confuze, decizii pripite. Amalgam de fericire si durere. Amestec de ras puternic, din tot sufletul, si lacrimi sarate, ingeminate in barbie.
Iluzia unui viitor frumos, urmat dupa un prezent infierbantat, cu marturisiri dulci si dorinte impartasite. Iluzia existentei unui trai fara grija, curat, luminos, pur ca si lumina unei lumanari, ca o boaba de roua pe o petala suava de trandafir, ca o lacrima inocenta cazuta dintr-un ochi de un verde crud. Poate mult prea crud. Poate mult prea verde. Poate mult prea albastru. Poate mult prea caprui. Poate mult prea adanc si mult prea ascuns.
O dragoste imensa ce coplesete totul, ce arde de pasiune si de dorinta, ce parjoleste totul in urma, ce distruge parca tot ce atinge. Stiam ca dragostea nu distruge. Stiam ca o iubire pura si curata inseamna un camin, o familie, copii, bucuria de a fi in doi. Si mai stiam ca ea distruge doar daca este falsa, cu interese ascunse, cu minciuni, ascunzisuri si lucruri nerostite.
O dragoste nearatata in fapte, nesimtita in mangaieri, nerostita in cuvinte, nearatata prin nopti fierbinti de pasiune si sentimente calde. O dragoste nematerializata intr-o imbratisare care ar putea spune totul.
Amalgam de fericire pentru cuvintele seci spuse totusi. Dar cata durere si lacrimi ascunde aceasta lipsa de continut. Aceasta sterilitate. Cata lacrima se aduna in aceasta tacere, in aceasta liniste, in aceasta cortina lasata sa cada grea peste sufletele noastre.
Indepartare. Insingurare. O auto-convingere ca, poate, asa va fi mai bine. Ca, poate, lacrimile se vor usca intr-un final si, intrebarile ramase fara raspuns, vor dispare, asemeni unor cuvinte scrise pe o foaie de hartie cu cerneala simpatica.
Durere. Deznadejde. Deziluzie. Vise frumoase, uitate in clepsidra timpului, inchistate intr-un cocon de auto-ingradire, de auto-pedepsire, de auto-flagelare. O suferinta auto-impusa, o durere ce vrea sa iasa tipand afara din suflet, dar care ramane acolo, inabusita in lacrimi, gesturi nefacute si cuvinte nerostite.
O gara poate pustie, un peron trist, un tren ce te duce catre o destinatie atat de draga si de familiara, dar, care, dintr-o data, a devenit rece si goala. Pentru ca ai ales sa te desparti de ea. Ai ales sa stai departe, sa nu-i tulburi viata, linistea, bucuria, sufletul. Dar ea te va astepta, va sta cuminte, va pune doar cate o floare alba de cires pe banca pustie de pe peronul trist si gol al garii sufletului tau.
duminică, 1 august 2010
18.07.2010
“Te iubesc!”, sopti ea abia auzit. “Si eu te iubesc!” se auzi imperceptibil de dupa monitorul ce lumina vesel. “Ti-a fost dor de mine?” “Da.” “De ce nu m-ai sunat?” “Pentru ca nu vroiam sa crezi ca dragostea mea e atat de puternica.” “Pentru ca nu vroiam sa te sperii de sentimentele mele si sa fugi, sa te ascunzi, sa te afunzi intr-un con de umbra si sa nu mai iesi de acolo.” “Pentru ca ai pierdut de nenumarate ori si nu mai vreau sa crezi ca poti pierde din nou”…
Ti-am simtit, ca prin vis, mana care imi mangaia parul. Ti-am simtit, ca prin vis, buzele fierbinti si pline cum ma ard in saruturi nebune. Ti-am simtit degetele cum fac miscari atat de erotice pe bratul si pe umarul meu. Ti-am simtit, ca prin vis, parfumul pielii, mirosul tau tanar si puternic.
Am dorit atingerea ta si am dorit ca, acele cuvinte spuse la telefon, sa ma faca sa uit si sa iert. Am dorit sa pot cuprinde intensitatea visului si, cu palmele amandoua, sa-l desfac usor si sa-l ating, sa-l cuprind, apoi sa-l traiesc, sa-l ador, sa-l simt, sa-l uit, sa-l cuprind, sa-l reinvii.
Te-am dorit de mii si mii de ori, te-am asteptat de mii si mii de ori, te-am strigat de mii si mii de ori, te-am cautat, te-am visat, te-am avut langa mine si te-am pierdut. Cand credeam ca te-am gasit si te voi avea langa mine toata viata, ai disparut, ciudat, fara un cuvant, fara o explicatie, fara sa spui nimic si fara sa te pot scoate din monotonia in care te afundai.
Am incercat sa te inteleg, am incercat sa vad partea plina a paharului, dar, din cauza lacrimilor, nu am vazut ca acel pahar era spart, ca acel pahar nu mai continea de mult ceea ce banuiam, pentru ca o fisura invizibila stricase sticla.
Mi-e dor acuma de tine, mi-e dor de ochii tai, mi-e dor de mainile tale, mi-e dor de vocea ta. Dar ai ales o tacere care doare atat de tare, care sfasie si rupe pana la sange.
Retraiesc din aminitiri. Amintiri furate, amintiri uitate, amintiri pierdute in negura timpului. Si doare totul. Doare infiorator. Pentru ca am avut un vis. Un vis care s-a frant atunci cand ai plecat. Un vis frumos, plin de iubire si intelegere, plin de putere si de speranta, plin de atatea dorinte ascunse si neimplinite.
Vroiam doar un camin cu tine, o familie, un copil. Vroiam sa am grija de tine, asa cum si tu ai fi avut grija de mine. Poate am gresit, poate nu am inteles, poate tu nu ai stiut sa-mi explici.
Iubirea nu poate insa niciodata sa distruga, dragul meu. Iubirea inseamna implinire, o viata in doi, un camin, o familie, un copil, o bataie cu perne, un sarut furat, o implinire. Ea nu distruge…poate doar arde de dorinta…
“Te iubesc!”, sopti ea abia auzit. “Si eu te iubesc!” se auzi imperceptibil de dupa monitorul ce lumina vesel. “Ti-a fost dor de mine?” “Da.” “De ce nu m-ai sunat?” “Pentru ca nu vroiam sa crezi ca dragostea mea e atat de puternica.” “Pentru ca nu vroiam sa te sperii de sentimentele mele si sa fugi, sa te ascunzi, sa te afunzi intr-un con de umbra si sa nu mai iesi de acolo.” “Pentru ca ai pierdut de nenumarate ori si nu mai vreau sa crezi ca poti pierde din nou”…
Ti-am simtit, ca prin vis, mana care imi mangaia parul. Ti-am simtit, ca prin vis, buzele fierbinti si pline cum ma ard in saruturi nebune. Ti-am simtit degetele cum fac miscari atat de erotice pe bratul si pe umarul meu. Ti-am simtit, ca prin vis, parfumul pielii, mirosul tau tanar si puternic.
Am dorit atingerea ta si am dorit ca, acele cuvinte spuse la telefon, sa ma faca sa uit si sa iert. Am dorit sa pot cuprinde intensitatea visului si, cu palmele amandoua, sa-l desfac usor si sa-l ating, sa-l cuprind, apoi sa-l traiesc, sa-l ador, sa-l simt, sa-l uit, sa-l cuprind, sa-l reinvii.
Te-am dorit de mii si mii de ori, te-am asteptat de mii si mii de ori, te-am strigat de mii si mii de ori, te-am cautat, te-am visat, te-am avut langa mine si te-am pierdut. Cand credeam ca te-am gasit si te voi avea langa mine toata viata, ai disparut, ciudat, fara un cuvant, fara o explicatie, fara sa spui nimic si fara sa te pot scoate din monotonia in care te afundai.
Am incercat sa te inteleg, am incercat sa vad partea plina a paharului, dar, din cauza lacrimilor, nu am vazut ca acel pahar era spart, ca acel pahar nu mai continea de mult ceea ce banuiam, pentru ca o fisura invizibila stricase sticla.
Mi-e dor acuma de tine, mi-e dor de ochii tai, mi-e dor de mainile tale, mi-e dor de vocea ta. Dar ai ales o tacere care doare atat de tare, care sfasie si rupe pana la sange.
Retraiesc din aminitiri. Amintiri furate, amintiri uitate, amintiri pierdute in negura timpului. Si doare totul. Doare infiorator. Pentru ca am avut un vis. Un vis care s-a frant atunci cand ai plecat. Un vis frumos, plin de iubire si intelegere, plin de putere si de speranta, plin de atatea dorinte ascunse si neimplinite.
Vroiam doar un camin cu tine, o familie, un copil. Vroiam sa am grija de tine, asa cum si tu ai fi avut grija de mine. Poate am gresit, poate nu am inteles, poate tu nu ai stiut sa-mi explici.
Iubirea nu poate insa niciodata sa distruga, dragul meu. Iubirea inseamna implinire, o viata in doi, un camin, o familie, un copil, o bataie cu perne, un sarut furat, o implinire. Ea nu distruge…poate doar arde de dorinta…
08.07.2010
Fumul de tigara se ridica si facea rotocoale ciudate in aer, de fapt niste arabescuri. Tigara uitata in scrumiera ardea incet, mocnit, topind, putin cate putin, in jarul ei, tutunul aromat.
Noaptea se lasa incet peste orasul care se pregatea de o noua perioada de odihna. Ce ciudat se aude taraitul greierilor. E ciudat ca o insecta atat de mica face un zgomot atat de intens, de puternic, de clar.
O alarma auto s-a pornit in departare, afectand, oarecum, linistea noptii. Un intuneric ce incepe sa fie ca de smoala se lasa peste stradutele laturalnice dintre blocuri. Pasarile adormite cu cioculetul intre pene umplu ramurelele copacilor de sub geamul meu.
Tigara uitata in scrumiera isi lumineaza brusc jarul si, dintre buzele ce au tinut-o captive, un val de fum, cenusiu-albicios, iese o data cu aerul din plamani. Un gust de menta racoreste gatul, provocand senzatii stranii, uitate parca in decurs de o jumatate de ora de la cealalta tigara.
O mana neobosita asterne, in singuratatea serii, randuri de cuvinte ciudate, care par, parca, o litanie. O tanguire. Un planset surd, amestecat cu lacrimi inchistate si suferinte ascunse. Un suflet ratacitor isi cauta libertatea in aceasta lume nebuna, ocupata, zbuciumata, trista, absurda, stinghera, de nepatruns.
O inima bate uitata pe un raft dintr-o carcasa de muschi, tendoane si sange. O inima inecata in tristete, singuratate, uitare, disperare, durere, deziluzie. O inima parasita, dar care se incapataneaza sa bata, ca un ceas cu nisip, ticaind la fiecare graunte care curge incet.
O lacrima sarata aluneca pe obrazul uscat adunand in ea amarul unei vieti furate, trecute, visate si neimplinite. Un oftat prelung ar vrea sa usureze sufletul de povara unor dorinte neimplinite, nemarturisite, nerostite.
Un telefon care suna, si iar suna, si iar suna.
O melodie repetata la nesfarsit, un refren invatat pe de rost, pus incontinuu pe “repeat”, intr-un ceas tarziu de seara, de tristete, de singuratate.
O alta tigara luata din pachetul abia inceput, dar pe jumatate gol déjà, umple spatiul si timpul de arabescuri ciudate si miros ametitor de menta. Telefonul ramane acum mut, mobila fara voce a prezentului.
Un alt oftat prelung urca, inecat de laxcrimi, din strafundurile albastre ale unui suflet uitat, parasit, abandonat, pierdut.
Prea multa suferinta. Prea multa tristete. Prea multa durere. Sufletul ar vrea sa se elibereze. Sa se inalte impreuna cu puful papadiilor acum pocnite. Inima s-ar opri din dansul nebun si totul ar fi liniste. Atat de multa liniste.
O tigara uitata in scrumiera isi lasa fumul alburiu sa se ridice in arabescuri incalcite…
Fumul de tigara se ridica si facea rotocoale ciudate in aer, de fapt niste arabescuri. Tigara uitata in scrumiera ardea incet, mocnit, topind, putin cate putin, in jarul ei, tutunul aromat.
Noaptea se lasa incet peste orasul care se pregatea de o noua perioada de odihna. Ce ciudat se aude taraitul greierilor. E ciudat ca o insecta atat de mica face un zgomot atat de intens, de puternic, de clar.
O alarma auto s-a pornit in departare, afectand, oarecum, linistea noptii. Un intuneric ce incepe sa fie ca de smoala se lasa peste stradutele laturalnice dintre blocuri. Pasarile adormite cu cioculetul intre pene umplu ramurelele copacilor de sub geamul meu.
Tigara uitata in scrumiera isi lumineaza brusc jarul si, dintre buzele ce au tinut-o captive, un val de fum, cenusiu-albicios, iese o data cu aerul din plamani. Un gust de menta racoreste gatul, provocand senzatii stranii, uitate parca in decurs de o jumatate de ora de la cealalta tigara.
O mana neobosita asterne, in singuratatea serii, randuri de cuvinte ciudate, care par, parca, o litanie. O tanguire. Un planset surd, amestecat cu lacrimi inchistate si suferinte ascunse. Un suflet ratacitor isi cauta libertatea in aceasta lume nebuna, ocupata, zbuciumata, trista, absurda, stinghera, de nepatruns.
O inima bate uitata pe un raft dintr-o carcasa de muschi, tendoane si sange. O inima inecata in tristete, singuratate, uitare, disperare, durere, deziluzie. O inima parasita, dar care se incapataneaza sa bata, ca un ceas cu nisip, ticaind la fiecare graunte care curge incet.
O lacrima sarata aluneca pe obrazul uscat adunand in ea amarul unei vieti furate, trecute, visate si neimplinite. Un oftat prelung ar vrea sa usureze sufletul de povara unor dorinte neimplinite, nemarturisite, nerostite.
Un telefon care suna, si iar suna, si iar suna.
O melodie repetata la nesfarsit, un refren invatat pe de rost, pus incontinuu pe “repeat”, intr-un ceas tarziu de seara, de tristete, de singuratate.
O alta tigara luata din pachetul abia inceput, dar pe jumatate gol déjà, umple spatiul si timpul de arabescuri ciudate si miros ametitor de menta. Telefonul ramane acum mut, mobila fara voce a prezentului.
Un alt oftat prelung urca, inecat de laxcrimi, din strafundurile albastre ale unui suflet uitat, parasit, abandonat, pierdut.
Prea multa suferinta. Prea multa tristete. Prea multa durere. Sufletul ar vrea sa se elibereze. Sa se inalte impreuna cu puful papadiilor acum pocnite. Inima s-ar opri din dansul nebun si totul ar fi liniste. Atat de multa liniste.
O tigara uitata in scrumiera isi lasa fumul alburiu sa se ridice in arabescuri incalcite…
22.06.2010
Azi nu, te rog eu nu! Maine poate facem cum vrei tu! Dar azi nu! Nu am chef azi…vorba lui Chirila.
Nu am chef sa fac mancare. Nu am chef sa spal rufe. Nu am chef sa sterg praful. Nu am chef nici macar sa-mi beau cafeaua. Nu am chef nici macar sa ma ridic din pat. Nu am chef nici macar de haine. Vreau sa le las aruncate acolo pe jos. Vreau doar sa fac un dus. Apa sa curga pe mine. Linistitor. Si, poate, erotic.
Azi vreau sa ma cuibaresc la pieptul tau si sa ma tii in brate. Sa nu ma mai ridic de acolo. Sa fiu goala, nuda, libera. Si tu sa fii la fel. Azi vreau sa te privesc. Sa ma afund in ochii tai. Si sa ma pierd in ei. Te iubesc, iubirea mea! Vreau sa te privesc, sa te ating. Sa te redescopar, iar si iar. Sa-mi aimtesc de ziua in care tu mi-ai pieptanat parul lung si mi l-ai impletit in codite, intr-o lumina calda de vara.
Azi te vreau numai pentru mine. Sa uitam de ore, sa uitam de mancare, sa uitam de noi. Sa stam doar si sa ne atingem. Delicat. Sa ne redescoperim. Televizorul sa ramane mut, radioul sa taca, sa-ti aud doar respiratia. Si bataile inimii. Si sa ne privim in tacere. Sa ne exploram mintile. Gandurile. Sentimentele.
Dar astazi nu, te rog eu nu! Nu-mi adu aminte ca am o cratita nespalata si nici ca nu am sters praful de pe mobila saptamana asta. Nu vreau sa aud nici de aspiratorul care zace in cutie, nici de aburii care ies din oalele de mancare de pe aragaz. Azi vreau sa mancam in pat. Daaaa! Nutella cu paine proaspata. Si musai niste capsuni. Reci, din frigider.
Vreau sa stam goi in pat, unul langa altul, sau fata in fata si sa mancam cu degetul ciocolata din borcan. Sa ne lingem erotic degetele si sa ne umplem de dorinta. Sa-mi scapi ciocolata, ca din intamplare, pe sani si sa o culegi delicat cu buzele. Sa fac inimioare umede cu capsuna muscata pe pieptul tau.
Dar azi nu, te rog eu nu! Nu-mi adu aminte de rufele din masina, de paianjenul aparut in coltul camerei si nici de pasta de dinti sarita pe oglinda de la baie.
Azi vreau sa fie ziua noastra erotica, senzuala, romantica. Azi vreau sa ne auzim vocile ragusite spunand “te iubesc”. Azi vreau sa zacem in pat si sa ne iubim ca-n prima zi. Azi vreau sa fim doar noi doi. Numai noi. Goi, dulci, lipiciosi, transpirati si plini de iubire.
Ce zici, iubirea mea, putem face azi asta???
Azi nu, te rog eu nu! Maine poate facem cum vrei tu! Dar azi nu! Nu am chef azi…vorba lui Chirila.
Nu am chef sa fac mancare. Nu am chef sa spal rufe. Nu am chef sa sterg praful. Nu am chef nici macar sa-mi beau cafeaua. Nu am chef nici macar sa ma ridic din pat. Nu am chef nici macar de haine. Vreau sa le las aruncate acolo pe jos. Vreau doar sa fac un dus. Apa sa curga pe mine. Linistitor. Si, poate, erotic.
Azi vreau sa ma cuibaresc la pieptul tau si sa ma tii in brate. Sa nu ma mai ridic de acolo. Sa fiu goala, nuda, libera. Si tu sa fii la fel. Azi vreau sa te privesc. Sa ma afund in ochii tai. Si sa ma pierd in ei. Te iubesc, iubirea mea! Vreau sa te privesc, sa te ating. Sa te redescopar, iar si iar. Sa-mi aimtesc de ziua in care tu mi-ai pieptanat parul lung si mi l-ai impletit in codite, intr-o lumina calda de vara.
Azi te vreau numai pentru mine. Sa uitam de ore, sa uitam de mancare, sa uitam de noi. Sa stam doar si sa ne atingem. Delicat. Sa ne redescoperim. Televizorul sa ramane mut, radioul sa taca, sa-ti aud doar respiratia. Si bataile inimii. Si sa ne privim in tacere. Sa ne exploram mintile. Gandurile. Sentimentele.
Dar astazi nu, te rog eu nu! Nu-mi adu aminte ca am o cratita nespalata si nici ca nu am sters praful de pe mobila saptamana asta. Nu vreau sa aud nici de aspiratorul care zace in cutie, nici de aburii care ies din oalele de mancare de pe aragaz. Azi vreau sa mancam in pat. Daaaa! Nutella cu paine proaspata. Si musai niste capsuni. Reci, din frigider.
Vreau sa stam goi in pat, unul langa altul, sau fata in fata si sa mancam cu degetul ciocolata din borcan. Sa ne lingem erotic degetele si sa ne umplem de dorinta. Sa-mi scapi ciocolata, ca din intamplare, pe sani si sa o culegi delicat cu buzele. Sa fac inimioare umede cu capsuna muscata pe pieptul tau.
Dar azi nu, te rog eu nu! Nu-mi adu aminte de rufele din masina, de paianjenul aparut in coltul camerei si nici de pasta de dinti sarita pe oglinda de la baie.
Azi vreau sa fie ziua noastra erotica, senzuala, romantica. Azi vreau sa ne auzim vocile ragusite spunand “te iubesc”. Azi vreau sa zacem in pat si sa ne iubim ca-n prima zi. Azi vreau sa fim doar noi doi. Numai noi. Goi, dulci, lipiciosi, transpirati si plini de iubire.
Ce zici, iubirea mea, putem face azi asta???
22.06.2010
Azi nu, te rog eu nu! Maine poate facem cum vrei tu! Dar azi nu! Nu am chef azi…vorba lui Chirila.
Nu am chef sa fac mancare. Nu am chef sa spal rufe. Nu am chef sa sterg praful. Nu am chef nici macar sa-mi beau cafeaua. Nu am chef nici macar sa ma ridic din pat. Nu am chef nici macar de haine. Vreau sa le las aruncate acolo pe jos. Vreau doar sa fac un dus. Apa sa curga pe mine. Linistitor. Si, poate, erotic.
Azi vreau sa ma cuibaresc la pieptul tau si sa ma tii in brate. Sa nu ma mai ridic de acolo. Sa fiu goala, nuda, libera. Si tu sa fii la fel. Azi vreau sa te privesc. Sa ma afund in ochii tai. Si sa ma pierd in ei. Te iubesc, iubirea mea! Vreau sa te privesc, sa te ating. Sa te redescopar, iar si iar. Sa-mi aimtesc de ziua in care tu mi-ai pieptanat parul lung si mi l-ai impletit in codite, intr-o lumina calda de vara.
Azi te vreau numai pentru mine. Sa uitam de ore, sa uitam de mancare, sa uitam de noi. Sa stam doar si sa ne atingem. Delicat. Sa ne redescoperim. Televizorul sa ramane mut, radioul sa taca, sa-ti aud doar respiratia. Si bataile inimii. Si sa ne privim in tacere. Sa ne exploram mintile. Gandurile. Sentimentele.
Dar astazi nu, te rog eu nu! Nu-mi adu aminte ca am o cratita nespalata si nici ca nu am sters praful de pe mobila saptamana asta. Nu vreau sa aud nici de aspiratorul care zace in cutie, nici de aburii care ies din oalele de mancare de pe aragaz. Azi vreau sa mancam in pat. Daaaa! Nutella cu paine proaspata. Si musai niste capsuni. Reci, din frigider.
Vreau sa stam goi in pat, unul langa altul, sau fata in fata si sa mancam cu degetul ciocolata din borcan. Sa ne lingem erotic degetele si sa ne umplem de dorinta. Sa-mi scapi ciocolata, ca din intamplare, pe sani si sa o culegi delicat cu buzele. Sa fac inimioare umede cu capsuna muscata pe pieptul tau.
Dar azi nu, te rog eu nu! Nu-mi adu aminte de rufele din masina, de paianjenul aparut in coltul camerei si nici de pasta de dinti sarita pe oglinda de la baie.
Azi vreau sa fie ziua noastra erotica, senzuala, romantica. Azi vreau sa ne auzim vocile ragusite spunand “te iubesc”. Azi vreau sa zacem in pat si sa ne iubim ca-n prima zi. Azi vreau sa fim doar noi doi. Numai noi. Goi, dulci, lipiciosi, transpirati si plini de iubire.
Ce zici, iubirea mea, putem face azi asta???
Azi nu, te rog eu nu! Maine poate facem cum vrei tu! Dar azi nu! Nu am chef azi…vorba lui Chirila.
Nu am chef sa fac mancare. Nu am chef sa spal rufe. Nu am chef sa sterg praful. Nu am chef nici macar sa-mi beau cafeaua. Nu am chef nici macar sa ma ridic din pat. Nu am chef nici macar de haine. Vreau sa le las aruncate acolo pe jos. Vreau doar sa fac un dus. Apa sa curga pe mine. Linistitor. Si, poate, erotic.
Azi vreau sa ma cuibaresc la pieptul tau si sa ma tii in brate. Sa nu ma mai ridic de acolo. Sa fiu goala, nuda, libera. Si tu sa fii la fel. Azi vreau sa te privesc. Sa ma afund in ochii tai. Si sa ma pierd in ei. Te iubesc, iubirea mea! Vreau sa te privesc, sa te ating. Sa te redescopar, iar si iar. Sa-mi aimtesc de ziua in care tu mi-ai pieptanat parul lung si mi l-ai impletit in codite, intr-o lumina calda de vara.
Azi te vreau numai pentru mine. Sa uitam de ore, sa uitam de mancare, sa uitam de noi. Sa stam doar si sa ne atingem. Delicat. Sa ne redescoperim. Televizorul sa ramane mut, radioul sa taca, sa-ti aud doar respiratia. Si bataile inimii. Si sa ne privim in tacere. Sa ne exploram mintile. Gandurile. Sentimentele.
Dar astazi nu, te rog eu nu! Nu-mi adu aminte ca am o cratita nespalata si nici ca nu am sters praful de pe mobila saptamana asta. Nu vreau sa aud nici de aspiratorul care zace in cutie, nici de aburii care ies din oalele de mancare de pe aragaz. Azi vreau sa mancam in pat. Daaaa! Nutella cu paine proaspata. Si musai niste capsuni. Reci, din frigider.
Vreau sa stam goi in pat, unul langa altul, sau fata in fata si sa mancam cu degetul ciocolata din borcan. Sa ne lingem erotic degetele si sa ne umplem de dorinta. Sa-mi scapi ciocolata, ca din intamplare, pe sani si sa o culegi delicat cu buzele. Sa fac inimioare umede cu capsuna muscata pe pieptul tau.
Dar azi nu, te rog eu nu! Nu-mi adu aminte de rufele din masina, de paianjenul aparut in coltul camerei si nici de pasta de dinti sarita pe oglinda de la baie.
Azi vreau sa fie ziua noastra erotica, senzuala, romantica. Azi vreau sa ne auzim vocile ragusite spunand “te iubesc”. Azi vreau sa zacem in pat si sa ne iubim ca-n prima zi. Azi vreau sa fim doar noi doi. Numai noi. Goi, dulci, lipiciosi, transpirati si plini de iubire.
Ce zici, iubirea mea, putem face azi asta???
21.06.2010
Apa si foc. Alb si negru. Bine si rau. Yin si yang. masculin si feminin. Dragoste si ura. In fiecare lucru de pe acest pamant, amandoua notiunile exista. Cate un pic din fiecare. Sau se poate ajunge la una dintre extreme.
Toate culorile puse pe un disc care se invarte apoi, vor da culoarea alba. Dar daca amesteci toate culorile, iese negru.
Focul se naste din arderea lemnului uscat. Lemn care provine dintr-un arbore ce, odata, a avut nevoie de apa ca sa creasca.
Raul apare atunci cand, din diverse cauze, binele este invins sau dat la o parte. Raul infloreste, cu un ras sarcastic atunci cand binele este facut in dorul lelii, din obligatie, din aiureala de a fi mai presus prin actele facute.
Yin imprima calitati masculine si asprime. Duritate, barbatie, virilitate, curaj, poate si o doza de nebunie. Yang aduce moliciunea catifelei, atingerea usoara a matasii si erotismul perfect al satinului.
Masculinul inseamna un palos ridicat la lupta. Masculin este riscul asumat, ascutimea mintii si perfectiunea muschilor. Femininul este doza de responsabilitate, intuitia, atentia, devotamentul, grija, rotunjimea, implinirea, certitudinea.
Dragostea este acea daruire neconditionata care ne umple sufletul de bucurie, e telefonul primit atunci cand nu te astepti, e visul si speranta unei bucurii implinite, e lacrima unui copil atunci cand primeste jucaria mult-dorita, e surasul unei femei care descopera sinceritatea si statornicia unui barbat, e implinirea ca om a unui barbat care-si priveste pruncul zambindu-i gangurind.
Dragostea e acel sentiment dulce, frumos, inaltator, care te face sa plutesti, sa uiti de rautatea lumii din jur, sa ierti si sa uiti. Dragostea e neconditionata, sunt sentimentele curate, fara impuritati, sensibile si atat de calde, care iti umplu toate camarile inimii, mintii si sufletului, creand un echilibru perfect care totusi te mentine la 1 m deasupra pamantului.
Dar ce pacat e ca uneori uitam de aceste sentimente. Ce pacat ca ne cufundam in grijile zilei de maine si uitam ce frumos este sa-i spui “te iubesc” sufletului tau pereche. Ce pacat ca aceasta viata sociala amara de pe aceste meleaguri neasemuit de frumoase te face sa ignori ce e in sufletul tau, ce iubesti, ce-ti doresti, ce speri, ce ai visat, ce ai cautat, ce ai gasit. Pacat ca cele doua suflete pereche trebuie sa duca o lupta chinuita cu sentimentele, cu trairile, cu binele, care se bate cap in cap cu realitatea crunta a zilelor noastre prezente.
Apa si foc. Alb si negru. Bine si rau. Yin si yang. masculin si feminin. Dragoste si ura. In fiecare lucru de pe acest pamant, amandoua notiunile exista. Cate un pic din fiecare. Sau se poate ajunge la una dintre extreme.
Toate culorile puse pe un disc care se invarte apoi, vor da culoarea alba. Dar daca amesteci toate culorile, iese negru.
Focul se naste din arderea lemnului uscat. Lemn care provine dintr-un arbore ce, odata, a avut nevoie de apa ca sa creasca.
Raul apare atunci cand, din diverse cauze, binele este invins sau dat la o parte. Raul infloreste, cu un ras sarcastic atunci cand binele este facut in dorul lelii, din obligatie, din aiureala de a fi mai presus prin actele facute.
Yin imprima calitati masculine si asprime. Duritate, barbatie, virilitate, curaj, poate si o doza de nebunie. Yang aduce moliciunea catifelei, atingerea usoara a matasii si erotismul perfect al satinului.
Masculinul inseamna un palos ridicat la lupta. Masculin este riscul asumat, ascutimea mintii si perfectiunea muschilor. Femininul este doza de responsabilitate, intuitia, atentia, devotamentul, grija, rotunjimea, implinirea, certitudinea.
Dragostea este acea daruire neconditionata care ne umple sufletul de bucurie, e telefonul primit atunci cand nu te astepti, e visul si speranta unei bucurii implinite, e lacrima unui copil atunci cand primeste jucaria mult-dorita, e surasul unei femei care descopera sinceritatea si statornicia unui barbat, e implinirea ca om a unui barbat care-si priveste pruncul zambindu-i gangurind.
Dragostea e acel sentiment dulce, frumos, inaltator, care te face sa plutesti, sa uiti de rautatea lumii din jur, sa ierti si sa uiti. Dragostea e neconditionata, sunt sentimentele curate, fara impuritati, sensibile si atat de calde, care iti umplu toate camarile inimii, mintii si sufletului, creand un echilibru perfect care totusi te mentine la 1 m deasupra pamantului.
Dar ce pacat e ca uneori uitam de aceste sentimente. Ce pacat ca ne cufundam in grijile zilei de maine si uitam ce frumos este sa-i spui “te iubesc” sufletului tau pereche. Ce pacat ca aceasta viata sociala amara de pe aceste meleaguri neasemuit de frumoase te face sa ignori ce e in sufletul tau, ce iubesti, ce-ti doresti, ce speri, ce ai visat, ce ai cautat, ce ai gasit. Pacat ca cele doua suflete pereche trebuie sa duca o lupta chinuita cu sentimentele, cu trairile, cu binele, care se bate cap in cap cu realitatea crunta a zilelor noastre prezente.
15.06.2010
Ma uit la Sedinta reunite a Parlamentului. Rad de ma doare burta. Cu lacrimi. Pentru ca mingea se arunca dintr-un teren in altul. Uite Motiunea, votati Motiunea, nu e Motiunea, jos Motiunea. Un ping-pong electoral, bazat pe un document realizat prin banala tehnica “copy-paste”. Scuzati cacofonia, dar se poarta la cel mai inalt nivel. In Parlamentul Romaniei.
Uau. Asta mai lipsea acuma. Pe caldura asta naucitoare, creierele unora s-au infierbantat prea tare si nu mai au lacat la gura. Presedintele proaspat al unui partid aflat la guvernarea Romaniei timp de 10 ani, acuza la greu. Acuza un alt partid ca masurile care se iau acuma sunt neconstitutionale.
Serios?
Unde era Constitutia cand in anii ’90 trebuiau ajustate toate pensiile? Unde era Constitutia in anii ’90 cand existau pensii de 5 lei? Si nu din aia grei…Unde era Constitutia cu drepturile egale pentru toti cetatenii in cazul mamelor cu gemeni sau cu tripleti, care nu primeau indemnizatie decat pentru unul singur?
Unde e Constitutia cand actori, cantareti si oameni valorosi ai tarii se sting intr-o locuinta mizera, chinuiti de boli, pentru ca pensia nu le recunoaste meritul de a fi ridicat tara in ochii lumii???
Citeam deunazi un articol despre nu stiu ce gimnasta sau atleta care inca nu si-a primit premiul din partea statului roman. Premiul pe care tara i-l da pentru medalia obtinuta. Mai citeam zilele trecute un articol despre un azil-spital de batrani, patronat de o Fundatie a unei Biserici Germane, si unde batranii – mamele, bunicile, tatii si bunicii nostrii primeau ca mancare ceai cu paine mucegaita si uscata.
In concluzie, tara arde si baba se piaptana. Dar se piaptana pe banii a sute de mii de pensionari si bugetari. Cica e vorba sa se dea afara 100.000 de bugetari. Care cine i-a angajat? Oare cine a aprobat marirea numarului de functionari din cadrul institutiilor bugetare? In unele locuri, din 10 angajati, doar 1 sau 2 lucreaza efectiv. Restul aplica deviza bine-impamantenita: “Dinescule, fa-te ca lucrezi!”.
Stau si ma intreb uneori de ce la fiecare ministru sunt “alocati” 5-6-10 consilieri? De ce? Pentru ce? La salariul pe care il ia, ministrul ar trebui sa-si faca treaba cu varf si indesat, pentru a-si merita banii dati din visteria tarii. Platiti tot de noi, pentru ca nepoata/sora/prietena/matusa/verisoara/amanta – si, in toate cazurile se aplica si varianta masculina, trebuie sa apuce si ei la ciolan.
La un ciolan care, in curand, il vom umfla noi, poporul, din salariile si pensiile noastre.
Halal tara! Halal guvernantii care ne conduc!
Ma uit la Sedinta reunite a Parlamentului. Rad de ma doare burta. Cu lacrimi. Pentru ca mingea se arunca dintr-un teren in altul. Uite Motiunea, votati Motiunea, nu e Motiunea, jos Motiunea. Un ping-pong electoral, bazat pe un document realizat prin banala tehnica “copy-paste”. Scuzati cacofonia, dar se poarta la cel mai inalt nivel. In Parlamentul Romaniei.
Uau. Asta mai lipsea acuma. Pe caldura asta naucitoare, creierele unora s-au infierbantat prea tare si nu mai au lacat la gura. Presedintele proaspat al unui partid aflat la guvernarea Romaniei timp de 10 ani, acuza la greu. Acuza un alt partid ca masurile care se iau acuma sunt neconstitutionale.
Serios?
Unde era Constitutia cand in anii ’90 trebuiau ajustate toate pensiile? Unde era Constitutia in anii ’90 cand existau pensii de 5 lei? Si nu din aia grei…Unde era Constitutia cu drepturile egale pentru toti cetatenii in cazul mamelor cu gemeni sau cu tripleti, care nu primeau indemnizatie decat pentru unul singur?
Unde e Constitutia cand actori, cantareti si oameni valorosi ai tarii se sting intr-o locuinta mizera, chinuiti de boli, pentru ca pensia nu le recunoaste meritul de a fi ridicat tara in ochii lumii???
Citeam deunazi un articol despre nu stiu ce gimnasta sau atleta care inca nu si-a primit premiul din partea statului roman. Premiul pe care tara i-l da pentru medalia obtinuta. Mai citeam zilele trecute un articol despre un azil-spital de batrani, patronat de o Fundatie a unei Biserici Germane, si unde batranii – mamele, bunicile, tatii si bunicii nostrii primeau ca mancare ceai cu paine mucegaita si uscata.
In concluzie, tara arde si baba se piaptana. Dar se piaptana pe banii a sute de mii de pensionari si bugetari. Cica e vorba sa se dea afara 100.000 de bugetari. Care cine i-a angajat? Oare cine a aprobat marirea numarului de functionari din cadrul institutiilor bugetare? In unele locuri, din 10 angajati, doar 1 sau 2 lucreaza efectiv. Restul aplica deviza bine-impamantenita: “Dinescule, fa-te ca lucrezi!”.
Stau si ma intreb uneori de ce la fiecare ministru sunt “alocati” 5-6-10 consilieri? De ce? Pentru ce? La salariul pe care il ia, ministrul ar trebui sa-si faca treaba cu varf si indesat, pentru a-si merita banii dati din visteria tarii. Platiti tot de noi, pentru ca nepoata/sora/prietena/matusa/verisoara/amanta – si, in toate cazurile se aplica si varianta masculina, trebuie sa apuce si ei la ciolan.
La un ciolan care, in curand, il vom umfla noi, poporul, din salariile si pensiile noastre.
Halal tara! Halal guvernantii care ne conduc!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)